Profesiune solemnă la Institut
Sâmbătă, 09 septembrie 2023, în capela Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, fr. Răzvan-Emanuel Petruț și fr. Sergiu-Lucian Cimpoeșu, au făcut profesiunea perpetuă prin care au intrat definitiv în Ordinul Fraților Minori Conventuali – Provincia „Sf. Iosif” din România, angajându-se să trăiască pentru toată viața potrivit Regulii și Constituțiilor acestui ordin religios.
Celebrarea a fost prezidată de pr. Damian-Gheorghe Pătrașcu, Ministrul provincial alături de care au concelebrat pr. Sebastian Bilboc, Decan de Roman, pr. Virgil Blaj, rector formativ, și un grup de preoți formatori, profesori și oaspeți. Lor li s-au alăturat persoane consacrate, rude ale candidaților și credincioși care au dorit să fie alături de cei doi frați în acest moment important din viața lor.
După proclamarea Evangheliei, pr. Virgil Blaj, rectorul formativ, a făcut apelul candidaților, aceștia răspunzând hotărâți: „Iată-mă!”.
A urmat predica ținută de Părintele provincial, în cadrul acesteia, a vorbind despre chemarea pe care Dumnezeu o adresează fiecărei persoane, subliniind îndeosebi chemarea la viața franciscană. Anul acesta, având loc cel de-al VIII-lea centenar al Regulii franciscane, în cadrul omiliei s-a amintit și de numărul mare de frați care de-a lungul secolelor și până astăzi au găsit în atât în Regulă, cât și în carisma Sf. Francisc din Assisi și în spiritualitatea franciscană un izvor continuu de viață și de sfințenie. În încheiere, pr. Damian le-a cerut candidaților să aibă la inimă versetul biblic ce stă scris pe mormântul Slujitorului lui Dumnezeu, pr. Anton Demeter, și în el să găsească curaj și consolare mai ale în momentele de încercare: „De fapt, ştim că toate conlucrează spre binele celor care îl iubesc pe Dumnezeu, adică al celor care sunt chemaţi după planul lui” (Rom 8,28).
După cuvântul de învățătură, Ministrul provincial a adresat o serie de întrebări candidaților, privitoare la dorința lor liberă de a trăi pentru tot restul vieții în familia Fraților Minori Conventuali, la care candidați au răspuns, fără ezitare: „Vreau!”. După aceste întrebări, candidații s-au prosternat la pământ iar corul, format din frații studenți teologi, au intonat Litania tuturor sfinților, prin care s-a invocat mijlocirea și ajutorul ceresc asupra lor.
A urmat, citirea solemnă a formulei profesiunii de către cei doi frați, în mâinile Ministrului provincial: „Eu fratele (…) fac vot lui Dumnezeu Tatăl sfânt și atotputernic să trăiesc pentru tot restul vieții mele în ascultare, fără nimic propriu și în castitate și totodată profesez Regula Fraților Minori…”.
După acest moment, Părintele provincial a rostit binecuvântarea solemnă asupra neoprofeșilor la finalul căreia toți cei prezenți i-au felicitat pe frați printr-un ropot entuziasmant de aplauze.
Celebrarea Sfintei Liturghii a continuat cu liturgia euharistică, la finalul căreia unul dintre neoprofeși a mulțumit lui Dumnezeu și tuturor celor care, într-un fel sau altul, și-au adus aportul la formarea lor până în acest moment, precum și la pregătirea și organizarea consacrării lor definitive lui Dumnezeu.
Dumnezeu să fie slăvit și lăudat pentru darul pe care l-a făcut Bisericii și Provinciei noastre, în frații Sergiu-Lucian și Răzvan-Emanuel, și-l rugăm să-i păstreze mereu în iubirea și harul său.
Fr. Cezar Dămătăr