Loading...
sâmbătă, 7 decembrie 2024
OFMConv Romania

Eveniment expozițional la Institutul Franciscan

În luna decembrie a acestui an, 2023, se împlinesc 800 de ani de când Sfântul Francisc din Assisi a ținut să realizeze la Greccio prima reprezentare a evenimentului Nașterii Domnului: „Aș vrea să-l reprezint pe Pruncul născut la Bethleem – i-a spus Sfântul unui localnic pe nume Ioan -, și să văd, oarecum, cu ochii trupului neajunsurile în care s-a aflat, pentru că i-au lipsit cele necesare unui nou-născut, cum a fost culcat și cum zăcea pe fân între bou și măgar” (Toma de Celano, Prima viață, 84, FF 468).

Această inspirație divină s-a transformat de-a lungul timpului într-o frumoasă tradiție de Crăciun, ce s-a răspândit pretutindeni în lume, ca izvor al acelei bucurii sufletești pe care au trăit-o creștinii din Greccio în noaptea Crăciunului din anul 1223: „Fiecare s-a întors la casa sa plin de o bucurie de nedescris” (FF, 470).

Sfântul Părinte Papa Francisc, în scrisoarea pe care a dedicat-o minunatei imagini a ieslei (Admirabile signum, 2019), a voit să sprijine „frumoasa tradiție a familiilor noastre, care în zilele dinaintea Crăciunului pregătesc ieslea, ca și obiceiul de a o amenaja la locul de muncă, în școli, în spitale, în închisori, în piețe (…). Este într-adevăr un exercițiu de imaginație creativă, care implică utilizarea celor mai diverse materiale pentru a da viață micilor capodopere”.

Ordinul, fondat de Sfântul Francisc din Assisi, marchează evenimentul celui de-al VIII-lea centenar al aprobării Regulii și al primului presepiu de la Greccio printr-o serie de inițiative, spirituale și culturale, menite să evoce importanța celor două daruri spirituale pe care Dumnezeu le-a dăruit Bisericii și lumii ca surse de sfințenie, de bucurie și de frumusețe.

Provincia „Sf. Iosif” a Fraților Minori Conventuali din România – care a deschis manifestările dedicate centenarului celor două evenimente, cu un simpozion despre Regula aprobată de papa Honoriu al III-lea, la 29 noiembrie 1223, organizat la Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman în perioada 30 septembrie – 1 octombrie 2022 – va încheia acest itinerar aniversar cu organizarea unei expoziții de presepii în incinta aceluiași institut, la care sunt invitați să participe, în mod liber și în limita spațiului disponibil, atât comunitățile și grupurile parohiale, comunitățile religioase, cât și preoții, persoanele consacrate și credincioșii laici, în mod individual.

Amenajarea presepiilor, a căror componente vor fi pregătite în prealabil acasă după dimensiunile cerute de organizatori, se va putea face la Seminarul Franciscan din Roman, în perioada 27 noiembrie – 5 decembrie 2023.

La 8 decembrie 2023, în Solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, va avea loc deschiderea oficială a expoziției de către PS Iosif Păuleț, Episcop de Iași, care va celebra, începând cu ora 10.30, Sfânta Liturghie în capela seminarului, urmată de binecuvântarea presepiilor. Expoziția va rămâne deschisă vizitării până în ziua de 2 februarie 2024.

Posibilitatea obținerii unei indulgențe plenare

Credincioșii catolici vor putea primi o indulgenţă plenară de la 8 decembrie 2023, solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a Sfintei Fecioare Maria, până la 2 februarie 2024, sărbătoarea prezentării în Templu a Domnului nostru Isus Cristos, rugându-se în faţa unei scene a Naşterii Domnului într-o biserică administrată de familiile franciscane.
La începutul acestui an, de sărbătoarea Sfântului Francisc din Assisi, credincioşii s-au adunat la Bazilica „Sfântul Francisc” din Assisi, Italia, pentru a-l cinsti pe iubitul sfânt italian şi pentru a sărbători cea de-a 800-a aniversare a aprobării Regulii Sfântului Francisc (1223) şi a creării scenei Naşterii din Greccio.

Ca parte a celebrării acestui Centenar franciscan, Conferinţa Familiei Franciscane i-a cerut Papei Francisc aprobarea acestei indulgenţe plenare.

Conferinţa a scris: „Pentru a promova reînnoirea spirituală a credincioşilor şi pentru a spori viaţa de har, cerem ca credincioşii să primească o indulgenţă plenară, în condiţiile obişnuite, de la 8 decembrie 2023, solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a Sfintei Fecioare Maria, până la 2 februarie 2024, sărbătoarea prezentării în Templu a Domnului nostru Isus Cristos, vizitând bisericile administrate de familiile franciscane din întreaga lume şi oprindu-se în rugăciune în faţa scenei Naşterii Domnului instalate acolo”.

Penitenţiaria Apostolică a primit cererea, permiţând credincioşilor să primească această indulgenţă în condiţiile obişnuite.

Cei care sunt bolnavi sau care nu pot participa fizic pot obţine indulgenţa oferindu-şi suferinţele Domnului sau „făcând fapte de pietate”.

Ce este o indulgenţă plenară?

O indulgenţă plenară este un har acordat de Biserica Catolică prin meritele lui Isus Cristos, ale Mariei şi ale tuturor sfinţilor pentru a înlătura pedeapsa temporală datorată păcatului. Indulgenţa curăţă o persoană de toate pedepsele temporale datorate păcatului. Cu toate acestea, ea trebuie să fie întotdeauna însoţită de o detaşare deplină de păcat.

Condiţii pentru a primi indulgenţa plenară în toate cazurile:

1. Detaşarea de orice păcat, chiar şi de cel venial.

2. Spovada sacramentală, Sfânta Împărtăşanie şi rugăciune pentru intenţiile papei. Mărturisirea sacramentală şi primirea Euharistiei pot avea loc până la aproximativ 20 de zile înainte sau după actul săvârşit pentru a primi indulgenţa plenară.

Se cuvine ca împărtăşania şi rugăciunea să aibă loc în aceeaşi zi în care se încheie actul săvârşit. O singură mărturisire sacramentală este suficientă pentru mai multe indulgenţe plenare. Cu toate acestea, pentru fiecare indulgenţă plenară pe care cineva doreşte să o primească, este necesară o primire separată a Euharistiei şi o rugăciune separată pentru intenţiile Sfântului Părinte.

(După Catholic News Agency, 25 noiembrie 2023, traducerea de Ovidiu Bișog)