Loading...
sâmbătă, 7 decembrie 2024
OFMConv Romania

Zi de întâlnire şi fraternitate pentru fraţii din formarea iniţială

Sâmbătă, 14 aprilie 2018, la inițiativa Comisiei de formare inițială a Provinciei noastre, a avut loc la Institutul Teologic Franciscan din Roman, întâlnirea fraților în formare şi a formatorilor din toate comunităţile formative: au participat cei 24 de elevi din clasele a XII-a de la Liceul Teologic „Sf. Francisc de Assisi”, din Roman, cei 5 postulanți de la Postulandatul Franciscan, Casa filială „Maica Unității”, de la Viișoara (NŢ), şi cei 4 fraţi novici de la Noviciatul Franciscan din Prăjești (BC), gazda acestei întâlniri fiind comunitatea formativă a Institutului Franciscan din Roman, din care fac parte 38 de frați studenți. Ziua a fost organizată în 3 momente principale: momentul formativ, momentul spiritual şi momentul de fraternitate.

După salutul de bun venit din partea pr. rector Marius-Petru Bîlha, președintele comisiei de formare inițială, în cadrul momentului formativ, fraţii şi seminariştii au ascultat mărturia fratelui Alexandru Diac privitoare la experienţa sa interculturală de 6 luni în Conventul „San Francesco al Prato”, din Perugia, Italia. Pe lângă diferitele activități ce le desfășura în convent și biserică, exercitându-și misiunea de slujire și dăruire, Alexandru ne-a împărtășit că a trăit momente profunde mergând pe stradă și în piețe pentru activităţi de evanghelizare, împreună cu frații din convent şi cu alţi tineri din Perugia. Acest lucru consta în faptul de a intra în vorbă cu lumea în trecere, a cânta împreună, a oferi un zâmbet, o îmbrățișare, o amintire, un cuvânt din Biblie, totul într-o manieră foarte creativă şi plină de sensibilitate şi bucurie. Făcând acestea, Fr. Alexandru a înțeles că, de fapt, ieșind pe stradă, „te evanghelizezi” în primul rând pe tine, experimentezi ce frumos este să fii instrument în mâinile lui Dumnezeu și să îţi întăreşti relația cu El prin oameni. Spre finalul împărtășirii, fratele Alexandru a subliniat că adevărata evanghelizare este atunci când trăim cu bucurie ceea ce suntem, acolo unde trăim.

Momentul spiritual a constat în celebrarea Sfintei Liturghii, prezidată de Pr. Vicar Provincial Sorin Giurgi; ea a fost plăcut animată de frații studenți, cu ajutorul instrumentelor muzicale. La momentul omiliei, într-o manieră directă, interactivă, Pr. Sorin ne-a invitat să ne întrebăm cum am defini viața şi vocaţia autentică a unui frate seminarist, sau chiar a unui tânăr laic, doar prin trei cuvinte. Neexcluzând posibilitatea altor variante, părintele ne prezintă 3 cuvinte și apoi le explică: viață, ascultare și purificare. Viața trebuie să fie privită la lumina învierii şi a vieții lui Isus care spune: „Cine crede în mine are viață”. Relatând momente din viața Sf. Francisc de Assisi, părintele a explicat visul lui Francisc atunci când este întrebat de Domnul pe cine vrea să slujească: pe stăpân sau pe sclav, bogăția sau sărăcia? Francisc răspunde că pe stăpân, iar vocea i se adresează din nou, întrebându-l de ce a ales să îl slujească pe sclav. Și viața noastră este o slujire. Îl putem sluji pe Dumnezeu, pe oameni sau doar pe noi înșine. Trecând la cuvântul purificare, părintele precizează că „sămânța” lui Dumnezeu are nevoie de un pământ bun și bine îngrijit pentru a aduce rod; la fel, și noi să ne îngrijim bine de viața noastră, fiind atenți la ceea ce crește și încolțește în noi, extirpând la timp ceea ce nu este bun. Doar așa putem crește și aduce roade în viața noastră și a celorlalți.

După-amiază a urmat momentul de fraternitate alcătuit din 2 părţi: mai întâi seminariştii şi fraţii, împreună cu părinţii formatori, au jucat un minicampionat de fotbal, după care au continuat să stea împreună, petrecând timpul prin joc şi voie bună.

Îi mulțumim bunului Dumnezeu că am trăit momente frumoase de comuniune și dragoste frățească şi pentru că a binecuvântat Provincia noastră franciscană cu darul acestor vocații. Îl rugăm să ne ocrotească și să fie alături de noi cu harul său, în continuare.

 

Fr. Marian-Emanuel Vătămănelu

***

Zi de întâlnire şi fraternitate pentru fraţii din formarea iniţială.

Publicată de Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan pe 16 Aprilie 2018