Vizită fraternă de mulţumire în comunitatea din Buruieneşti
În Duminica Botezului Domnului, fraţii comunităţii formative de la Institutul Teologic Franciscan din Roman au fost oaspeţii comunităţii fraţilor şi credincioşilor din Parohia „Sf. Iosif Muncitorul” din Buruieneşti. Fraţii au dorit să celebreze aici această sărbătoare şi să anime Sf. Liturghie prin cântările lor, drept gest de recunoştinţă pentru generozitatea credincioşilor în oferirea de produse alimentare pentru seminar, cât şi pentru frumoasa colaborare a fraţilor conventului cu întreaga comunitate formativă, sub aspect pastoral sau prin alte iniţiative fraterne.
Sf. Liturghie concelebrată, cu ritualul sfinţirii apei şi reînnoirea făgăduinţelor de la Sf. Botez, a fost prezidată de Pr. Iosif Cadar, vicerector, concelebranţi fiind Pr. Marius Bîlha, rector, şi Pr. Iosif Bisoc, paroh şi guardian al comunităţii. La predică, Pr. Iosif a reliefat ceea ce Dumnezeu Tatăl vrea să comunice oamenilor despre Fiul Său Isus în această nouă epifanie de la botezul său în Iordan, care încununează sărbătorile Crăciunului. Isus Cristos este Dumnezeul puternic şi, în acelaşi timp, umil, blând şi apropiat de omul păcătos, pentru a-l ridica din păcat şi a-l îmbogăţi cu darurile Cerului şi cu toată iubirea Tatălui. Această sărbătoare este o ocazie plină de har pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru darul Sfântului Botez şi pentru a-i cere harul să-l trăim cu demnitate de creştini autentici.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, credincioşii şi fraţii conventului au primit cuvântul de mulţumire şi cântarea de „La mulţi ani!”, din partea părintelui rector care a subliniat în discursul său disponibilitatea, deschiderea, generozitatea, inima bună şi primirea frumoasă de care fraţii şi credincioşii din Buruieneşti dau întotdeauna dovadă. De asemenea, părintele guardian şi paroh, Iosif Bisoc, a adresat mulţumirea sa publică fraţilor şi echipei formative, pentru ajutorul fratern acordat prin fraţii care sunt trimişi an de an în pastoraţie în această comunitate, cât şi pentru toate celelalte iniţiative de colaborare.
După Sf. Liturghie, părinţii formatori şi fraţii doritori au participat la ritualul de sfinţire a fântânilor din diferite gospodării şi locuri din sat, dând astfel o mână de ajutor fraţilor din parohie.
Vizita s-a încheiat cu o agapă frăţească de prânz, oferită de fraţii comunităţii, moment frumos de împărtăşire şi bucurie.
Sincere mulţumiri tuturor credincioşilor parohiei din Buruieneşti, cât şi fraţilor de aici, pentru buna primire şi frumoasa oportunitate oferită de trăi comuniunea rugăciunii şi a fraternităţii.
Pr. Iosif-Eduard Cadar
***
Publicată de Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan pe Marţi, 15 ianuarie 2019