[Fr. Iulian-Robert Țâmpu]

Cu dorința de a răspunde afirmativ și cu bucurie la inițiativa Papei Francisc, care a consacrat duminica a XXXIII-a de peste an, din 19 noiembrie, drept Prima Zi Mondială a Săracului, comunitatea fraților studenți a acordat o importanță semnificativă acestui eveniment, prin comuniunea trăită cu diverse persoane sărace din oraș, concretizată nu numai print micul ajutor material oferit, cât mai ales prin atenţia care le-a fost acordată

În mesajul pentru Prima Zi Mondială a Săracului, Papa Francisc a afirmat că „milostivirea care izvorăște din inima Sfintei Treimi poate ajunge să pună în mișcare viața noastră şi să genereze compasiune şi fapte de milostenie faţă de frații şi surorile care se află în necesitate”. La auzul acestor cuvinte edificatoare, nu putem rămâne insensibili față de milostivirea lui Dumnezeu, pe care o simțim cu siguranță fiecare dintre noi, și care ajunge să se concretizeze în iubirea și dăruirea pentru aproapele. Totodată, Suveranul Pontif dorește ca „această zi să stimuleze în primul rând pe credincioși, pentru ca să reacționeze la cultura rebutului şi a risipei, însuşindu-şi cultura întâlnirii”. Credința în milostivirea lui Dumnezeu nu-i este suficientă sieși, ci trebuie să conducă la fapte concrete, după cum citim în Scrisoarea Sfântului apostol Iacob: „La fel şi credința, dacă nu are fapte, este moartă în ea însăși” (Iac 2,17). Acest lucru nu ne provoacă la altceva decât să iubim cu fapta și nu doar cu vorba.

Avându-l ca model pe Sfântul Francisc din Assisi care, ţinând ochii îndreptați spre Cristos, a știut să-l recunoască şi să-l slujească în cei săraci, nemulțumindu-se doar cu a da ceva de pomană, ci alergând în întâmpinarea lor pentru a sta împreună cu ei. În Testamentul lui găsim scris: „Când eram în păcate, mi se părea lucru prea amar să-i văd pe leproși, dar apoi însuși Domnul m-a condus printre ei şi am fost milostiv faţă de ei. Şi plecând de la ei, ceea ce mi se părea amar a fost schimbat pentru mine în dulceață a sufletului şi a trupului”(Test 1-3: FF 110). La fel și frații studenți, doi câte doi, au experimentat bucuria de a sta în prezența celor săraci, oferindu-le din ceea ce aveau, atât o vorbă bună cât și ceva de mâncare. Un alt model în aceste fapte bune la care fraţii s-au angajat l-am găsit și în persoana Sfintei Elisabeta a Ungariei, pe care am sărbătorit-o pe data de 17 noiembrie, ce s-a dovedit a fi, prin excelență, un exemplu de dăruire totală pentru cei săraci.

În după-amiaza zilei de duminică, 19 noiembrie, frații studenți s-au reunit în grupurile formative pentru a împărtăși experiențele trăite cu săracii, din săptămâna respectivă. Din împărtășire, a reieșit faptul că momentele trăite alături de cei săraci au fost clipe de neuitat, trăite profund, cu multă efuziune sufletească, având, de asemenea, un pronunțat caracter formativ şi un rol providențial, fiind prilej de a simți și vedea diferit pe mai departe o persoană aflată în nevoi, și de a fi recunoscători pentru ceea ce fiecare a primit de la Dumnezeu.

În urma contactului şi dialogului cu persoanele sărace, fraţii au înţeles că şi ele au foarte multe de oferit, fiind un exemplu pentru noi de cum anume trebuie să ne raportăm la bunurile materiale. Libertatea lor interioară în raport cu cele materiale este o mărturie vie că trebuie să privim la acestea nu ca la un scop în sine, ci ca la un mijloc de a duce o viață demnă. Un alt lucru oferit de către săraci este bucuria pe care o primești în schimbul binelui făcut, aceste persoane fiind un exemplu viu în trăirea din providență.

La sfârșitul zilei, a avut loc un moment de adorație euharistică, prilej de a-i aduce laudă și mulțumire lui Dumnezeu pentru experiențele avute, precum și de a-i încredința pe toți cei întâlniți și pe toți cei aflați în nevoi.

Iată câteva impresii ale fraţilor:

„Pentru mine, întâlnirea cu cel sărac a fost o experiență profundă care m-a ajutat să fiu mai recunoscător pentru ceea ce am și m-a provocat ca, pe viitor, să-i tratez cu mai multă iubire pe săracii pe care îi întâlnesc.”

(Fr. Iosif Butacu) 

 

„De Ziua Mondială a Săracului am trăit o experiență unică. Mergând printre săraci, am întâlnit un bărbat în scaun cu rotile ce se chinuia să treacă strada, însă nu reușea să urce pe trotuar, bordura fiind prea înaltă. Împreună cu fratele cu care eram, l-am ajutat să urce și am intrat ușor-ușor în vorbă cu el. Ce m-a impresionat cel mai mult este faptul că, după ce i-am oferit câte ceva din puținul nostru, niște mâncare și câțiva bănuți, acestuia au început să îi curgă lacrimi de recunoștință și, suspinând, ne-a binecuvântat zicând: «Dumnezeu să vă ajute!». Experiența m-a ajutat să fiu mai atent cu cei din jur și să-i mulțumesc Domnului pentru ceea ce am.”

(Fr. Marian Emanuel Vătămănelu)

 

„Pentru mine întâlnirea cu cel sărac a fost una specială, deoarece am întâlnit-o pe Francesca: un chip blând de doar cinci anișori, ce își procura hrană atât pentru ea cât și pentru bunica ei. Mă bucur că am reușit să aduc un zâmbet pe chipul acestui copil sărac și totodată curajos. Trebuie să recunosc că am avut nevoie de această experiență pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu, deoarece am devenit conștient de lucrurile importante cu care m-a binecuvântat, observând, totodată, că sunt multe persoane care își doresc să aibă o familie, un adăpost sau ceva de mâncare.

(Fr. Felix Oprea)

 

„Întâlnirea cu cel sărac a fost o experiență minunată: am putut să-l întâlnim pe Cristos în persoana celor săraci. Eu personal l-am întâlnit pe Isus Cristos în persoana lui Viorel și a lui Jean. Ei erau în fața unui magazin și așteptau; parcă mă așteptau pe mine. Nu mi-au cerut nimic, doar așteptau. Atunci am înţeles că Cristos a fost cel care i-a adus în calea mea  şi că am găsit de fapt pe adevăraţii săraci pe care îi căutam. I-am ajutat din puținul meu. În urma aceste experiențe, am realizat că săracul nu este aceea persoană care cere, ci aceea persoană care așteaptă asemenea  lui Cristos, cel care stă, așteaptă și bate la ușa inimii noastre ca noi să îi deschidem. De asemenea, mi s-a înflăcărat dorința de a-i ajuta tot mai mult pe cei săraci și de a învăţa cât mai bine să îmi gestionez bunurile.”

(Fr. Andrei Bejan)

 

„Întâlnirea cu domnul Călin a fost un prilej de bucurie, dar și un moment în care am realizat câte greutăți pot apărea în viață. M-a marcat povestea lui şi faptul că a fost deschis. A fost părăsit de copii şi de soție. A avut o casă, dar i-a fost luată și acum trăiește la „grajduri”, în periferia oraşului. Din păcate, nu mai are un picior, deoarece, din cauza artritei, i-a fost amputat. Doctorii i-au zis că ar trebui sa procedeze la fel și cu celălalt, dar el a refuzat, deoarece nu are pe nimeni să îl ajute să se pună în cărucior sau să se ridice. La sfârșit a zis că cel mai greu lucru pentru el este singurătatea, nu suferinţa fizică. Din această experiență am realizat că săracul este acela care, deși e înconjurat de atâția oameni, nu are cu cine să vorbească, nu are de la cine primi un sprijin sau o vorbă bună. Pe mine mă provoacă să fiu mai atent la cei din jur, să țin ochii deschiși și să-i ajut pe toți care au nevoie de mine chiar și cu simpla mea prezență. Cu ajutorul lui Dumnezeu sunt sigur că voi reuși.”

(Fr. Iosif Bârsan)

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1151528514977138.1073741839.415636088566388&type=1&l=98d5b74746