Loading...
miercuri, 18 septembrie 2024
OFMConv Romania

Sf. Liturghie de mulţumire în Parohia din Buruieneşti

Duminică, 14 ianuarie, frații studenți, însoţiţi de părintele rector Marius-Petru Bîlha, părintele vicerector Iosif-Eduard Cadar, părintele econom Martin-Marcel Baciu, au fost prezenţi în parohia din Buruieneşti pentru a-şi exprima recunoştinţa, prin cuvânt şi cântare, faţă de credincioşii şi fraţii de aici pentru ajutorul lor material şi spiritual. Fraţii au animat prin cântecele lor Sf. Liturghie a comunităţii parohiale, de la ora 11.00. Sf. Liturghie a fost prezidată de părintele rector care în cuvântul său de învăţătură din cadrul omiliei a vorbit fraţilor şi credincioşilor despre importanţa capitală a darului vocaţiei în viaţa fiecărei persoane faţă de care Dumnezeu are visul său unic de fericire şi mântuire. Cu toții suntem chemați la viață, dar nu la o viață oarecare, ci la o viață fericită și sfântă. Care este visul lui Dumnezeu cu mine? Este o întrebare practică. De ce? Pentru că noi, în agitația cotidiană, riscăm să ne gândim doar la interese personale şi egoiste și să uităm că cel mai important lucru este visul lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. În debusolarea şi rătăcirea unei întregi lumi şi societăţi, care se mai crede creştină, noi suntem chemaţi de Domnul să reiniţializăm o reţea vocaţională de socializare în acord cu vocaţia divină primită, vocaţie în care trebuie să credem şi pe care trebuie să o trăim în duhul rugăciunii, cu multă umilinţă şi curaj, mergând împotriva curentului general de gândire şi comportament al lumii în care trăim.

La sfârșitul Sf. Liturghii solemne, părintele paroh Iosif Bisoc a amintit faptul că nu putem avea preoți buni și sfinți, nu putem avea persoane consacrate valide dacă rugăciunile noastre nu sunt valide. De aceea, a îndemnat comunitatea parohială din Buruienești la rugăciune fervidă pentru vocaţii şi la trăirea unei vieți cotidiene conform Evangheliei, pentru ca Dumnezeu să ofere preoți potrivit cu nevoile fiecărei comunităţi. În continuarea mulțumirii pe care a făcut-o părintele paroh, s-a adăugat și mulțumirea părintelui rector, făcută în numele echipei formative și a fraților studenți pentru tot sprijinul, colaborarea și deschiderea pe care credincioşii şi comunitatea fraţilor de la Buruieneşti au arătat-o întotdeauna.

După Sf. Liturghie, fraţii din conventul din Buruieneşti i-au invitat pe fraţii studenţi şi pe părinţii formatori la o agapă frăţească, continuând astfel bucuria şi comuniunea. Aducem sincere mulţumiri fraţilor din această comunitate pentru primirea lor fraternă şi pentru tot ceea ne-au oferit cu căldură şi spirit de slujire şi de dăruire.

Fr. Marcelin-Paul Gal

***

Buruienești: Sfânta Liturghie de mulțumire cu frații studenți.
Duminică, 14 ianuarie.

Posted by Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan on 14 Ianuarie 2018