Sărbătoarea profesiunii solemne
Sâmbătă, 8 septembrie, 2018, în sărbătoarea Naşterii Sf. Fecioare Maria, Provincia noastră a avut bucuria de a primi definitiv în sânul ei alţi 3 fraţi franciscani, care au depus profesiunea solemnă a sfaturilor evanghelice în mâinile părintelui provincial, Teofil Petrişor, în capela Institutului nostru Teologic.
Aceştia sunt:
- Emanuel-Petrică Blaj, Sagna (NT);
- Mihai Cherecheș, Butea (IS);
- Cristian-Petru Pal, Nisiporești (NT).
Sărbătoarea a fost pregătită şi animată de comunitatea formativă a Institului, formatori și frați studenți, în mijlocul căreia aceşti 3 fraţi s-au format şi s-au pregătit până în acest moment. La acest moment au participat în număr însemnat preoți, persoane consacrate, părinții, rudele şi prietenii fraţilor neoprofeşi.
În această vară de pregătire apropiată pentru acest moment, aceşti fraţi ai noştri au participat la o lună de pregătire și reculegere în conventul de la sanctuarul „Santa Maria” din Rivotorto (Italia), împreună cu alți frați din alte provincii ale Ordinului. Profesiunea solemnă a fost precedată de celebrarea solemnă a rugăciunii vesperelor din ziua de vineri, la sfârșitul căreia ei au dat citire actului de renunțare la bunurile proprii.
În cuvântul de învățătură părintele provincial ne-a invitat să privim la imaginea Sfintei Fecioare Maria, model de consacrare, de dăruire și fidelitate de la naștere până la moarte, numită de Sfântul nostru Părinte Francisc cu titlul de ,,Fecioara care s-a făcut Biserică, lăcaș pentru Domnul, fidelă discipolă”. Părintele i-a încurajat pe aceşti fraţi ai noştri în alegerea lor şi aducând în atenţie şi exemplu de viaţă şi de dăruire lui Cristos ale Venerabilei Slujitoare a lui Dumnezeu, martiră a curăției, Veronica Antal, care a lăsat scris cunoscutul ei legământ cu Isus, dorind să fie astfel pentru toată veşnicia mireasa lui Cristos. Odată cu profesarea voturilor pentru toată viața, cei trei frați intră în marea familie franciscană, familie fondată pe Cristos, aceștia lăsând familia de sânge pentru una mai mare, spirituală, formată din frați dintre care primul frate este Cristos, fundament și principiu al unității. Un alt aspect adus în atenţie de părintele a fost cel al dăruirii totale de sine lui Dumnezeu pentru toată viața, trăind în ascultare, sărăcie și castitate, punând toate la picioarele Domnului pentru Împărăția cerurilor și în slujba Sa, a Bisericii și a oamenilor.
La finalul celebrării euharistice, părintele provincial, pornind de la cuvintele Sfântului Părinte Papa Francisc, i-a îndemnat pe frații neoprofeși solemni să țină cont de trei cuvinte: gratuitate, deoarece gratis au primit, gratis să dea asemenea lui Isus; memorie – să nu uite de familia de proveniență unde au primit credința; slujire, invitându-i să slujească asemenea lui Isus care a spălat picioarele ucenicilor săi.
Redăm câteva gânduri ale fraţilor neoprofeşi:
Această profesiune este pentru mine mărturia cea mai clară a milostivirii, fidelităţii şi iubirii necondiţionate pe care Dumnezeu ni le oferă. Totul vine de la Dumnezeu şi totul se întoarce la Dumnezeu. Prin profesiunea perpetuă nu-mi doresc altceva decât să-L urmez pe Isus Cristos, după modelul sfântului Francisc de Assisi, şi să-i aduc recunoştinţă lui Dumnezeu, izvorul vieţii, pentru toate câte mi le-a oferit pe tot parcursul vieţii.
(Fr. Mihai Cherecheş)
Totul este darul lui Dumnezeu și totul îi voi restitui lui Dumnezeu. Prin profesiunea mea solemnă nu doresc altceva decât să-i restitui lui Dumnezeu totul, adică viața mea proprie. Darul meu este darul Său. Cred în visul sfântului Francisc de a trăi ca frați în această lume și sper din toată inima, și pentru toată viața așa cum am promis, să mă comport ca un frate minor: să-l slujesc și să-l ador pe Dumnezeu Tatăl și să-mi iubesc frații.
(Fr. Emanuel-Petrică Blaj)
Profesarea pe viață a voturilor evanghelice reprezintă un moment unic și deosebit pentru tot restul vieții mele. Totul începe cu acest DA generos spus lui Dumnezeu. Din acest moment, încep cu Isus un nou drum și o nouă viață a slujirii fraților, a Bisericii și a oamenilor. Asemenea Sfântului Francisc sunt trimis să trăiesc învățătura Domnului nostru Isus Cristos în credință, în speranță și în iubire, pentru a-i putea sluji în simplitatea inimii.
(Fr. Cristian-Petru Pal)
Mulțumim Domnului pentru că în aceasta frumoasă sărbătoare mariană a binecuvântat Provincia noastră cu darul acestor trei fraţi pe care îi însoțim cu rugăciunile noastre pentru a fi buni slujitori în ogorul său, iubitori de Dumnezeu, de Biserică și de aproapele.
Fr. Adrian Cobzaru
***