Loading...
sâmbătă, 7 decembrie 2024
OFMConv Romania

Roman, 1 iunie 2011: Conferinţa „Formarea teologico-filosofică astăzi”

Miercuri, 1 iunie 2011, începând cu ora 17.00, în cadrul sesiunii ştiinţifice organizate de Facultatea de Filozofie „I. Duns Scotus” a Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, a fost prezentată conferinţa „Formarea teologico-filosofică astăzi” susţinută de către conf. univ. dr. Alexander Baumgarten.
Pe parcursul conferinţei a fost subliniată exigenţa unei formări teologico-filosofice autentice în societatea actuală. Realitatea de la care trebuie să pornim când dorim să studiem filozofia şi teologia o reprezintă tocmai ceea ce ne este dat în experienţă sau ceea ce avem la dispoziţie, fiind necesare totodată resursele determinate, „scufundarea în cultură”, studiul aprofundat, racordarea la spiritul originar, precum şi conştientizarea raportului dintre teologie şi filozofie.
Accentuând importanţa deschiderii faţă de cultura medievală, în contextul promovării şi dezvoltării studiului în cadrul facultăţii noastre, conferenţiarul a afirmat că se impune ca fiind o necesitate faptul de a „produce” sursele necesare realizării acestei iniţiative, surse care constau, într-o primă etapă, tocmai în traducerea în limba română a scrierilor originale ce aparţin tradiţiei filozofico-teologice franciscane. Însoţite de studii competente îndreptate asupra acestora, vor putea crea împreună posibilitatea ca teologia şi filozofia franciscană să poată „vorbi” într-o formă accesibilă omului şi culturii româneşti actuale.
După susţinerea conferinţei a avut loc, pe marginea argumentelor prezentate, un dialog dinamic cu auditoriul constituit din profesori şi studenţi ai institutului, în final rămânând deschise premisele unei colaborări fructuoase cu domnul conf. univ. dr. Alexander Baumgarten, cât şi între Facultatea de Filozofie „I. Duns Scotus” din cadrul institutului nostru şi Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj.
Baumgarten Alexander s-a născut la data de 16 octombrie 1972 în Bucureşti. Studiile sale cuprind licenţa în filosofie (1995), master în filosofie (1996), licenţă în filologie clasică (1997) la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj, doctor în filosofie (2000) al Universităţii din Bucureşti. A publicat numeroase volume conţinând tratate ale filosofiei antice şi medievale, cu comentarii şi aparat critic, studii, recenzii şi traduceri din autori greci şi latini în volume şi reviste de specialitate. Actualmente este conferenţiar universitar, şef al Catedrei de Istoria Filosofiei Antice şi Medievale şi cancelar al Facultăţii de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj.

Fr. Andrei Bejan,
Info. www.itrcf.ro