Marţi, 08 noiembrie 2011, a avut loc Sesiunea ştiinţifică cu tema: „Bonaventura şi Scotus. Reflecţii filozofice”, eveniment organizat în aula magna a Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, sub egida Facultăţii de Filozofie I. Duns Scotus şi a Facultăţii de Teologie Pastorală, din cadrul aceluiaşi institut, în colaborare cu Liceul Teologic Franciscan din Roman.
Un prim moment al programului l-a reprezentat cuvântul introductiv adresat de către decanul Facultăţii de Filozofie, lect. univ. dr. pr. Damian-Gheorghe Pătraşcu, urmat fiind de prezentarea conferinţelor susţinute de:
• Asist. univ. drd. pr. Cazimir Ghiurca: „Doctrina liberului arbitru la Sf. Bonaventura”
În ceea ce priveşte istoria gândirii, meritul lui Bonaventura este acela de a fi primul care dezvăluie şi fixează imperativul deciziei voluntare în voinţa însăşi şi nu în raţiune după cum afirma şcoala aristotelică, ordinea deciziilor şi acţiunilor libere fiind în mod esenţial contingentă.
Omul poate să se considere liber atunci când are deplina sa dominare „fie cu privire la obiect, fie cu privire la actul propriu”. Libertatea acţionează pe deplin când are facultatea de a se orienta spre tot ceea ce se consideră a fi pozitiv. Este, deci, o libertate de alegere deoarece voinţa este în gradul de a alege binele pe care-l consideră a fi cel mai convenabil, aici şi acum. Omul este liber deoarece poate să aleagă un comportament în locul altuia şi pentru că poate chiar să nu dorească ceva, adică, să aleagă sau să nu aleagă.
• Lect. univ. dr. pr. Pătraşcu Damian: „Valoarea filosofico-mistică a operei Itinerarium mentis in Deum”
Această operă bonaventuriană nu a încetat niciodată să trezească interesul generaţiilor şi a culturii occidentale. Este o viaţă ce se aprofundează progresiv, îmbogăţindu-se şi promovându-se, trăgându-şi seva din motive esenţiale de ordin filosofic, teologic şi mistic pe care sfântului Bonaventura le aprofundase şi le sistematizase deja în viguroasele lui opere ale predării pariziene şi în lungile meditaţii asupra experienţei mistice a sfântului Francisc.
Care este semnificaţia pe care o are pentru noi lectura Itinerariului bonaventurian? La această întrebare a răspuns deja sfântului Bonaventura cu atitudinea lui de liberă reluare şi fuziune a Itinerariilor din trecut, trăgând din acestea susţinere şi indicaţii pentru experienţe personale. Fiecare poate să scoată din Itinerariu sugestii şi indicaţii care pot să-l ajute să stabilească drumul său spre Dumnezeu.
• Asist. univ. pr. Virgil Blaj: „Cum putem să vorbim despre ceva, despre care nu putem vorbi? Rugăciunea lui Duns Scotus şi tăcerea lui Wittgenstein”
Forţarea limitelor limbajului poate fi considerată din două puncte de vedere: pe de o parte ca o îmbogăţire şi perfecţionare a limbajului însuşi, iar pe de altă parte ca pe o nejustificată sursă a nenumăratelor neînţelegeri şi confuzii.
Orizontul în spaţiul căruia se mişcă şi se dezvoltă gândirea filosofică a lui Duns Scotus este cel metafizic, acesta raportându-se la lume din perspectiva lui Dumnezeu, pe când Wittgenstein, în orizontul său lingvistic, se raportează la lume strict din perspectiva limbajului cu sens, singurul disponibil.
Ceea ce îi apropie pe cei doi filozofi este preocuparea constantă pentru claritate, însă în timp ce filosoful austriac face din aceasta un scop în sine, pentru Doctorul Subtil ea este o necesitate în vederea a altceva, şi anume în vederea înţelegerii a ceva din ceea ce el crede deja.
Sesiunea ştiinţifică s-a încheiat într-un cadru solemn, prin celebrarea Sfintei Liturghii în memoria Fericitului I. Duns Scotus, patronul Facultăţii de Filozofie din cadrul Institutului Teologic Franciscan din Roman.

Fr. Andrei Bejan,
Info. www.itrcf.ro