Revista Viața Fraternă 2019 – 2020
La Institutul Teologic Franciscan din Roman a apărut noul număr al revistei Viața Fraternă pentru anul academic 2019 – 2020
În paginile acestei reviste de spiritualitate și cultură, editată de frații studenți ai Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, se întâlnește o tematică formată din articole de spiritualitate, teologie, filosofie, câteva gânduri despre cultură și societate, dar și creații literare; roade ale muncii fraților studenți, profesorilor și a altor colaboratori.
Revista de anul acesta, cu numărul 56, însumează un număr de 26 de articole și creații literare organizate în două secțiuni:
Secțiunea I – Credință și spiritualitate
Secțiunea II – Cultură și societate
Materialul prezent reprezintă, în mod sintetic, exercițiul exprimării libere și responsabile dar și rodul activităților scolastice a fraților studenți. Această exercitare liberă și neîngrădită se reflectă atât în diversitatea temelor și subiectelor tratate, cât și în modalitatea de expunere, fiecare fiind liber să se exprime în funcție de propria capacitate și creativitate.
De menționat este faptul că acest material nu are pretenția să se încadreze (cu orice preț) în categoria lucrărilor științifico-academice, respectând cu scrupulozitate acea rigoare științifică impusă de mediul universitar, ci cu precădere dorește să se facă accesibil oricărui cititor.
Un gând de mulțumire se îndreptă către toți cei care au colaborat la realizarea acestei reviste.
Revista poate fi accesată aici.
Lectură plăcută!
Redacția