Joi, 18 ianuarie, 2018, grupul formativ ,,Fra. Pacifico”, al II-lea grup formativ din care fac parte frații studenți ai anului III de filosofie din cadrul Institutului Teologic Franciscan, s-au întâlnit pentru ziua de reculegere la Centrul Gaudium et Spes, din Traian, pentru reculegerea/lectio divina lunară, meditația fiind prezentată de părintele spiritual Vătămănelu Marius.

Reculegerea a început la orele 15:00 cu o rugăciune de invocare a Duhului Sfânt, cerându-i lumina și dispoziția de a asculta și discerne mesajul pe care îl are pentru fiecare dintre noi. Meditația din această lună a avut ca tematică iertarea, textul evanghelic propus pentru meditarea acestei tematici fiind din Evanghelia după Sf. Matei, cap. 18, vv. 21-35.

Acest fragment este format din două părți. În prima parte, apostolul Petru îl întreabă pe Isus de câte ori trebuie să îl iertăm pe aproapele care ne-a greșit. Iar răspunsul neașteptat al lui Isus este că trebuie să-l iertăm pe aproapele de șaptezeci de ori câte șapte. Acest răspuns al lui Isus nu este doar pentru Petru, ci pentru toți oamenii din toate timpurile.

În a doua parte, Isus relatează parabola servitorului neîndurător, în care scoate în evidență necesitatea conștientizării nimicniciei noastre, a faptului că Dumnezeu ne iartă infinit mai mult decât putem noi ierta.

Printre aspectele cele mai importante din exegeza și reflexia asupra textului evanghelic prezentate de părintele Marius, evidențiem următoarele:

• A ierta este unul dintre cele mai grele lucruri din viața noastră, mai ales atunci când la bine se răspunde cu rău.
• Mentalitatea umană este caracterizată de practica do ut des, însă criteriul și unitatea de măsură a iertării, ținând cont că suntem slujitori, trebuie să se raporteze la Dumnezeu, trebuie să ne comportăm precum cel pe care îl slujim.
• Să fim dispuși să iertăm mereu, după cum el îi iartă pe cei care greșesc, ori de câte ori se recunosc cu umilință greșitori și îi cer iertare.
• Paradoxul prezentat în parabolă constă în faptul că după ce servitorul îndatorat a cunoscut iertarea infinită a stăpânului, întâlnind un servitor ca și el care îi datora bani, nu a fost capabil să îl ierte și îl trimite la închisoare. Acest paradox este prezent și între noi, atunci când, iertați fiind în sacramentul Pocăinței, suntem incapabili de a practica iertarea cu cei din jurul nostru cu aceeași măsură, milostivire și bucurie cu care o face Tatăl.
• Stăpânul aflând, îl cheamă la el și îi cere cont de ce nu l-a iertat de datorie, așa cum a fost și el iertat, și îl dă pe mâna călăilor până ce va plăti datoria. Concluzia lui Isus este una destul de aspră: Tot așa va face și Tatăl meu ceresc dacă nu veți ierta fiecare fratelui său din inimă ( Mt 18, 35).
• Domnul ne cere să ne iertăm. Trebuie să învățăm să ne iertăm; nu suntem îngeri, fiecare greșim. Să știm să ne recunoaștem greșitori și să cerem iertare. Știm că dacă trăim cu credință și speranță în el, încredințându-ne lui cu toată istoria noastră, cu eșecurile, greșelile și păcatele noastre din trecut, Dumnezeu va scoate ceva bun din noi. Ne va transforma spre binele nostru și al acelora care ne vor întâlni.
• Important este să ieșim din logica răzbunării a răsplătirii răului cu rău, să rupem cercul violenței și să intrăm în dinamica milostivirii în care nu iertăm din obligație sau de fațadă, ci pentru că după spovadă ne simțim iertați cu adevărat de Dumnezeu, ne simțim ființe noi și vrem ca aceeași experiență să o facă și alții, iertându-i din inimă.
• Să învățăm să ne iertăm din inimă! Dacă nu știm să iertăm, cum vom transmite altora milostivirea și iertarea lui Dumnezeu?
• La Dumnezeu putem ajunge pe calea dreptății și pe calea milostivirii. Dacă alegem calea dreptății, Dumnezeu va trebui să țină cont de toate păcatele noastre iertate, datoria noastră față de el fiind imensă. Dar dacă alegem calea milostivirii, a învierii a împărtășirii acestei milostiviri și a iertării cu toți oamenii, suntem salvați.

După încheierea meditației a urmat un timp de reflecție, în care fiecare a interiorizat și reflectat asupra textului biblic. La ora 17:00 a urmat împărtășirea, moment în care, cu sinceritate și familiaritate, fiecare frate a adus roadele meditației, spre îmbogățirea reciprocă. Acest moment a fost urmat de adorația euharistică și rugăciunea Vesperelor, la orele 18:00, în care frații i-au mulțumit Domnului pentru darul iertării în sacramentul Pocăinței, i-au cerut iertare pentru greșeli și sprijin în clipele în care pare greu a ierta. Acest moment fratern de construire și întărire al fraternității s-a încheiat cu binecuvântarea euharistică, mulțumindu-i Domnului pentru această zi.

Fr. Andrei-Iulian Ciobanu

***