ACTUALITATEA FRANCISCANĂ: SIMPOZION INTERNAȚIONAL

 PRIVILEGIUL MEMORIEI AFECTIVE

26 Martie 2019 – ITRCF

Fără îndoială că spiritualitatea franciscană este una dintre cele mai fascinante forme de înaintare pe calea cunoașterii și desăvârșirii religioase, după exemplul reprezentantului său, formă care exercită o atracție deosebită nu numai în rândul creștinilor de  opt secole, dar și al necreștinilor.

Legați indisolubil de uriașa mișcare spirituală franciscană, care a cuprins cele patru răscruci ale Universului, în cer și pe Pământ, ca fii ai Seraficului Părinte Francisc de Assisi, de opt secole încoace, franciscanii aparținând Ordinelor I, II și III, dar și Ordinului Franciscan Capucin, îi continuă opera cu o fervoare vrednică de prețuire, chiar și după scurgerea multor secole, în pofida nenumăratelor piedici și prigoane, în pofida faptului că decenii întregi, tot ce însemna Ordin Religios în țara noastră a fost interzis de către regimul comunist și membrii acestuia, preoți, călugări, împrăștiați ori închiși, inclusiv cei care, în statul lor de viață laică, îl mărturiseau pe Isus Cristos și pe fiul lui predilect, stigmatizatul Francisc din Assisi. Micuțul frate smerit și sărăcuț (haina lui avea 70 de petece și era încins peste rasă cu o sfoară, mergea adeseori desculț și cerșea pe la porțile mănăstirilor de mâncare, săruta leproșii și le predica ciocârliilor și lupului din Gubio), nu s-a speriat de sărăcie și umilință, el care fusese „floarea tineretului din Assisi”, „L’araldo del Gran Re”, și s-a identificat cu Cristos în sărăcie, ascultare și umilință. Apoi și în purtarea stigmatelor dureroase. Despre acest sfânt, Anacleto Iacovelli relatează, în manieră inedită, cu mult har narativ, despre viața uimitoare a acestui sfânt, în prețioasa lucrare hagiografică intitulată Vita di S. Francesco. Lo Sposo di Madona Povertá (Viața Sfântului Francisc. Logodnicul Domniței Sărăcia), apărută la Casa Editrice Franciscana, Assisi 2000, carte remarcabil tradusă din limba italiană de Preot prof. dr. Ștefan Acatrinei OFMConv. Nu o dată, autorul scoate în evidență și traducătorul marchează statura spirituală și morală și imensul respect de care se bucura Sf. Francisc, până și în fața musulmanilor și a Sultanului Al-Mali Al-Kamil, ceea ce a făcut ca de-a lungul secolelor, Sfântul Francisc să fie recunoscut și de religia musulmană.

Sfântul Francisc le spunea frățiorilor pe care i-a adunat în jurul său, punând bazele, la Rivotorto, celei mai răspândite mișcări creștine, celui mai puternic Ordin religios care a cunoscut o înflorire fără precedent, fiind cunoscut pe întreg globul: „Îl cunosc pe Cristos sărac și răstignit și asta îmi e de ajuns”. În acest spirit, urmând cu fidelitate chemarea, după exemplul Sfântului Francisc și în conformitate cu Sfânta Evanghelie, Școala Franciscană Universală de azi, prin reprezentanții săi, respectiv, Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan, Facultatea de Teologie Pastorală, Pontificia Facoltá Teologica S. Bonaventura, Universitatea din București, îl reprezintă cu cinste, dovedind, dacă mai era nevoie, că memoria trebuie menținută trează, că nu avem voie să-l uităm pe inițiatorul celui mai mare Ordin religios, și să-i continuăm lucrarea. Toate aceste înalte foruri teologice, au avut o inițiativă remarcabilă, organizând recent, în ziua de 26 martie 2019, în Aula Magna a Institutului Franciscan, Simpozionul Internațional cu tema: ”800 de ani de la întâlnirea Sfântului Francisc de Assisi cu Sultanul Al-Mali Al-Kamil. Contribuția filosofico-Teologică Franciscană la dialogul intercultural”.

Această temă a fost aleasă nu întâmplător, ci în spiritul misionarismului itinerant, în Țările Arabe, având ca principal obiect al predicării, Pacea, Înțelegerea, Toleranța față de alte religii sau forme de spiritualitate în Orientul Mijlociu. Recenta vizită a Papei Francisc I, din 3-5 februarie 2019, pe pământul  Emiratelor Unite Arabe, acolo unde pașii Seraficului Părinte Francisc au călcat în urmă cu exact opt veacuri cu dorința expresă de a-l converti pe însuși Sultanul Al-Mali Al-Kamil, este proba cea mai concludentă că dimensiunea misionară a fraților franciscani este cât se poate de actuală.

O întreprindere temerară, în plin război al cruciadelor (în vremea celei de-a V-a Cruciade – pentru eliberarea mormântului sfânt) – când, cuvintele de ordine erau lupta, prigoana, jefuirea lăcașurilor de cult, incendierea caselor, uciderea creștinilor pe orice cale. Mulți creștini au stropit cu sângele lor aceste pământuri, pentru apărarea credinței și a bisericilor lor, ridicate cu trudă. Predicarea Evangheliei, în ținuturi îndepărtate, a marcat însă, de la început și până astăzi, natura însăși a Ordinului Franciscan, cu toate ramurile sale, constituind un imperativ spiritual al fratelui minor. Sfântul Francisc a fost un exponent al acestei predicări itinerante la creștini și la păgâni, la tot norodul. El a fost primul fondator care a pus în Regula Ordinului său, un capitol despre vocația misionară a fraților.

Și ca un arc peste secole, Papa Francisc a vizitat Egiptul, CA PELERIN AL PĂCII ȘI AL IUBIRII.

Egiptul contemporan ca și cel din urmă cu opt secole au fost teatrul unor lupte sângeroase între musulmani și creștini, soldate de cele mai multe ori cu victime omenești, de multe ori, din populația civilă. Ca un adevărat făuritor de pace, de punți de lumină (Pontifex Maximus), Papa Francisc se deplasează în acest adevărat „cerc de foc”, pentru a îndemna la pace, înțelegere, toleranță, libertate de gândire și de expresie, libertate religioasă și alte valori morale. Adevărat eveniment istoric pentru relațiile interreligioase internaționale, în spiritul declanșat de Conciliul Vatican II, privind vizitele în țările majoritar musulmane: Egipt, Azerbaidjan, Bangladesh, Turcia. De fapt, important este mesajul întâlnirii Pontifului cu liderii religioși din lumea musulmană, în Peninsula Arabă, leagăn al islamului, teritoriu simbol al său. Cu prilejul acestei istorice vizite papale, a fost organizată și o reuniune pe tema „Fraternitate umană” – la care au participat reprezentanți ai diferitelor religii. Ideea de bază a acestor întâlniri interreligioase este următoarea: cele două mari religii, creștinismul și islamismul s-au aflat, nu față în față, ci alături, pentru a construi „un drum de pace și reconciliere” pentru toți oamenii de bunăvoință. (Arthur Herlin – în publicația Aleteia). Anca Manolescu, cercetător în domeniul antropologiei religioase, subliniază: „În cuvântările sale, Papa a susținut cu energie opoziția față de orice violență religioasă, a îndemnat religiile să construiască o «arcă a fraternității», pentru umanitatea actuală. A pledat pentru libertatea religioasă care «nu se mărginește la libertatea de cult, ci vede în celălalt un frate»”.

Dialogul real, a spus el, presupune identitatea afirmată a interlocutorilor. E nevoie de „curajul alterității, ceea ce înseamnă deplina recunoaștere a celuilalt și a libertății lui” (Vatican News). Ca semn al acestei atitudini, Papa și marele Imam și-au înscris semnătura pe două dale ce vor sluji la ridicarea unei biserici și unei moschei alăturate deschisă către un centru comun de dialog interreligios. Noutate remarcabilă într-o țară puternic musulmană”.

Ca o împletire și o continuitate a idealului de pace, toleranță și împăcare, propovăduit de Sfântul Francisc în fața Sultanului, peste tot unde a ajuns, Papa Francisc a pledat pentru pace și înțelegere între musulmani și creștini, ca în urmă cu opt veacuri. „Suferințele voastre sunt și suferințele noastre” – spusese Papa la vizita din 2017, în urma atentatului cu bombă de la un lăcaș de cult care a fost ținta unui atac jihadist. „Nici o violență nu poate fi comisă în numele Domnului, pentru că i-ar profana Numele” – a subliniat Suveranul Pontif, îndemnând la respectarea necondiționată a drepturilor omului, în special libertatea religioasă și de exprimare.

Papa Francisc, ca și predecesorii săi recenți, este un om al păcii, al înțelegerii, reconcilierii între oameni de toate religiile și confesiunile, fără discriminare, un făuritor de punți de lumină între popoare, în spiritul pacifistului Francisc de Assisi.

„Doamne, fă din mine

Un instrument al împăcării între oameni!”

Așa sună versurile Imnului Franciscan care se cântă astăzi în Biserică.

Revenind la necesitatea păstrării memoriei, îndeosebi a celei afective, legat de manifestarea spirituală de la Roman din ziua de 26 Martie 2019, specificăm că, moderator al Simpozionului Internațional, despre întâlnirea Sfântului Francisc cu Sultanul Al-Mali Al-Kamil, a fost pr. prof. univ. dr. Maximilian Pal, în perfect consens cu această importantă temă.

Cuvântul de salut al Pr. lect. univ. dr. Mihai Afrențoae, Rector al ITRCF. din Roman, a avut darul de a pregăti asistența pentru temele interesante ce au urmat.

Partea I a Simpozionului a vizat Aspecte istorice și literare și a cuprins două conferințe: „Semnificația istorică a celui de-al VIII-lea Centenar al întâlnirii dintre Francisc din Assisi și Sultanul Al-Mali Al-Kamil” – susținută în mod strălucit de pr. asist. univ. Francisc Ghervase (ITRCF) care a amintit principalele repere istorice ale vieții și activității acestui sfânt. Sfinția Sa a urmărit dinamica dezvoltării numerice și spirituale a istoriei Ordinului Franciscan, pe parcursul a circa opt veacuri, în drumul său spre Cetatea din ceruri, având ca suport promisiunea Testament a Seraficului Părinte Francisc, făcută tuturor acelora care vor intra în Ordin, din timpurile sale până la sfârșitul veacurilor: „Cine ține seama de acestea, să fie binecuvântat în cer de Tatăl preaînalt și să aibă parte încă de pe pământ de binecuvântarea preaiubitului Său Fiu, împreună cu Sfântul Spirit Mângâietorul și cu toate tăriile cerului și cu toți sfinții” (Test, 40) – promisiune transformată în binecuvântare, care se regăsește și în Testamentul din Siena: „Scrie, că îi binecuvântez pe toți frații mei, care sunt în Ordin și care vor veni până la sfârșitul lumii…” (Test. din Siena, 1). Sfântul Francisc este o apariție marcantă în istorie, într-o perioadă de mari transformări pe toate planurile în lumea europeană. Aspectele istorice în care s-a dezvoltat Ordinul sunt legate de  Evul Mediu, respectiv sfârșitul secolului al XII-lea și începutul secolului al XIII-lea, perioadă marcată de un profund progres la toate nivelurile, după opinia comună a istoricilor acestei perioade fecunde. Sfântul Francisc nu poate fi rupt de contextul timpului său, de arealul în care s-a născut și a crescut, cu toate că nimbul său strălucește peste timpuri și spații, transgresând istoria, lumea aceasta și lumea de dincolo.

A doua comunicare: „Spiritualitate franciscană. Misionari la sarazini. 800 de ani de misionarism franciscan” susținută de teolog Cezarina Adamescu (Ordinul Franciscan Secular).

Partea a II-a a cuprins Aspecte filozofice și culturale în care, conf. univ. dr. Gabriela Blebea Nicolae de la Universitatea din București a susținut tema despre exemplul personal, în conferința intitulată: „Când exemplul personal e cel mai important argument într-un dialog”, cu citate din marii gânditori ai lumii, Bertrand Russell și Mihail Șora, adaptate la condițiile de azi ale mișcării franciscane universale.

Ultima parte a Simpozionului a constituit revelația acestei întâlniri de excepție. Prof. Orlando Todisco, ofmconv (Seraphicum), de la Facoltá San Bonaventura – Italia a susținut cu mare succes, conferința intitulată: „Dal diritto di essere al dono di essere. L’incontro tra Francesco e il Sultano alla luce della Scuola francescana”, titrată în limba română. Distinsul profesor italian a fost ascultat cu viu interes și, în ultima parte a Simpozionului, tinerii studenți și profesori ai Institutului Teologic au adresat o serie de întrebări punctuale, acestei personalități de excepție, dar și celorlalți conferențiari.

Dincolo de importanța informațională pe care o constituie acest Simpozion Internațional, el aduce nou, ca o prelungire a carismei franciscane privind activitatea misionară pe tărâmuri păgâne, ca fiind parte a vocației alese, o (re)trezire a fervorii în sufletele creștinilor. Dar mai ales, are rolul de a-i îndemna, într-o lume care și-a pierdut complet reperele, să se reîntoarcă la viața creștinismului de odinioară, simplă și eficace, pentru mântuirea sufletească. Și atât cât nu e prea târziu, se mai poate naște o speranță că mântuirea e posibilă, în mijlocul vacarmului și a vieții trepidante care l-a transformat pe om în robul propriilor porniri și vicii, în robul banului, al plăcerilor și al vanității deșarte care nu fac altceva decât să-i piardă sufletul.

În sufletul franciscan din toate generațiile și din toate ramurile, idealul misionar este un element necesar al celei mai curate vieți spirituale, găsindu-și ecoul în inimile tuturor acelora care-L iubesc pe Cristos, Lumina lumii, spre care tindem toți în acest început de mileniu, tulbure și grăbit, despre care, Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, de fericită și pioasă amintire, spunea, în 19 noiembrie 1997: „Nu întunericul va domni în anul 2000, ci noul secol va fi implicat în Iubirea lui Dumnezeu. Va fi ca un timp de Har, și împlinirea unui plan de iubire pentru întreaga omenire și pentru fiecare dintre noi”.

Apoi, însușindu-și cuvintele Sfântului Augustin, Papa Ioan Paul al II-lea a continuat: „Nu vă fie teamă, nu va fi sfârșitul unei lui vechi, dar va fi începutul unei lumi noi!”

Și dacă astăzi, carisma Sfântului Francisc este actuală, aceasta se datorează faptului că, metoda de trăire creștină, propusă de el, este în sintonie cu viața însăși, deși în condițiile contemporaneității învolburate și acaparatoare, ceea ce a întreprins el este anevoie de realizat. Cu toate acestea, exemplul lui de lepădare a bunurilor pământești pentru câștigarea coroanei virtuților cerești, continuă a atrage un uriaș număr de creștini, fiind apreciat, urmat, simpatizat, nu numai în confesiunile catolice, și de religia creștină, dar și de alte religii (musulmană, mozaică), ce-l consideră pe sfânt un om dumnezeiesc, venit în lume exact la momentul  oportun pentru a trezi creștinătatea din moleșeala și amorțeala în care se afla în veacurile XII și XIII după Cristos. Un om providențial care cucerește sufragiile tuturor, de ajuns să-i privești chipul de icoană ori statuie și să-i vezi stigmatele care l-au făcut aidoma Modelului său suprem, Isus Cristos cu care s-a identificat în suferință și trăire.

Viabilitatea carismei franciscane în zilele noastre se bazează, așadar, nu doar pe o Regulă scrisă cu aproape 800 de ani în urmă, dar în perenitatea învățăturilor sale, care sunt valabile și azi și se pot adapta, însuși de către tinerii fervoroși care vor să îmbrățișeze o viață de rugăciune și meditație.

Iată de ce, un demers precum cel organizat în aceste zile de către Institutul Teologic Franciscan, prin reprezentanții pr. lect. univ. dr. Cazimir Ghiurcă, pr. lector univ. dr. Bernadin Duma, pr. asist. univ. Francisc Ghervase, are rolul de a netezi drumul tinerilor spre cunoașterea vieții Sfântului Francisc, dar și a actualității religioase catolice la vârfuri, prin activitatea misionară a Papei și a înaltei ierarhii bisericești.

Spre armonia, pacea și înțelegerea în lume, propuse de iubitorii de Cristos, după modelul lor strălucit, Francisc de Assisi, acum și de-a pururi!

[CEZARINA ADAMESCU, OFS]