Loading...
marţi, 11 mai 2021
OFMConv Romania

Preasfânta Treime

PREASFÂNTA TREIME

 

„Harul Domnului nostru Isus Cristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Duhului Sfânt să fie cu voi toți!” (2Cor 13,13).

Suntem în duminica de după Rusalii și celebrăm marea sărbătoare a Preasfintei Treimi, sărbătoare ce ne inserează în misterul credinței creștine, credință monoteistă, asemenea credinței ebraice și musulmane, dar în același timp diferită, deoarece este o credință într-un singur Dumnezeu în Trei Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Cum e posibilă această credință: un singur Dumnezeu dar în Trei Persoane, Trei Persoane dar un singur Dumnezeu?

Această întrebare este pusă de evrei și musulmani creștinilor, cu o umbră de reproș, considerând că mesajul monoteist nu ar fi fost menținut pur de către creștini. Creștinii înșiși au trecut printr-un proces lung, anevoios, până la afirmarea cu claritate a credinței în Dumnezeul unic și întreit. În general, contextul afirmării acestei credințe trinitare a fost unul beligerant, întrucât, în decursul istoriei au apărut diferite erezii care negau divinitatea Fiului și/sau a Duhului, fără o bază biblică fondată. Așa s-a ajuns la diferite concilii ecumenice sau locale, atât în occident cât și în orient, unde s-a dezbătut problema Adevărului credinței creștine în Preasfânta Treime.

Astăzi, pentru mulți dintre creștinii practicanți, din țările majoritar creștine, întrebarea de mai sus pare retorică, în sensul că răspunsul pare atât de evident, încât nici nu ne mai punem problema acestei dificultăți raționale: Unul în Trei, Trei în Unul. De mici copii am învățat că așa este și am fost inserați în această credință prin botez. Mai apoi, copiii catolici am învățat acest adevăr la pregătirea pentru prima sfântă Împărtășanie și pentru Mir. La întrebarea: „câți dumnezeu există?”, noi răspundeam: „există un singur Dumnezeu în Trei Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt”, apoi adăugam: „Tatăl este Creator, Fiul este Răscumpărător, Duhul Sfânt este Sfințitor”.

Există vreo problemă pentru cine crede și s-a deprins cu această credință încă din copilărie? Nu. Problema există în ceilalți care nu cred. Așa am considerat și eu, chiar și atunci când studiam sfânta teologie la Roma. Profesorul care preda doctrina Preasfintei Treimi încerca să ne spună că în istoria Bisericii primare au existat erezii care încercau să promoveze o altă credință, în special arianii cu care au luptat sfinții părinți, printre care Atanasiu, episcop de Alexandria, luptă ce s-a extins și la nivelul împăraților Imperiului Roman. Astfel s-a ajuns la conciliul de la Niceea, în 325, astăzi Iznic, în Turcia, convocat de Împăratul Constantin cel Mare și de Papa Silvestru I, unde s-a proclamat crezul, în care se spune că Tatăl și Fiul sunt de aceeași substanță divină, sunt egali. Deși crezul părea clar, iar cei care l-au proclamat și semnat au fost apreciați, în timp ce ceilalți au fost exilați, Constantin cel Mare voia împăcarea cu arianii, căci voia pace în Imperiu, de aceea l-a exilat mai apoi pe episcopul Atanasiu, apărătorul divinității Fiului, întrucât episcopul de Alexandria era puțin impulsiv și crea dezbinare. Situația a degenerat mai apoi cu Constanțiu al II-lea care a urmat la tron și era de partea ariană, determinând persecuția celor care proclamau credința de la Niceea. Astfel s-a ajuns la conciliul I de la Constantinopol, în 381, la care au participat doar episcopi orientali, fără participarea vreunui episcop din partea Papei de la Roma. Aici s-a stabilit egalitatea între Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, adică s-a insistat pe divinitatea Duhului Sfânt și s-a stabilit că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl, după cum afirmă textul din In 15,26: „Când va veni Mângâietorul pe care eu vi-l voi trimite de la Tatăl, Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va da mărturie despre mine”. Cu toate acestea, credința în purcederea Duhului Sfânt și de la Fiul, cunoscută cu numele de „Filioque”, se afirmă explicit mai întâi în simbolul de credință „Quicumque” al lui Atanasiu, în secolul al IV-lea. Este asumat de Biserica latină prin Conciliul de la Toledo, în 589, apoi în Italia, prin Conciliul de la Aquileia, în 796, iar mai apoi, în 809, prin Conciliul de la Aachen, în timpul împăratului Carol cel Mare și al Papei Leon al III-lea. Papa Benedict al VIII-lea (10121024) determină introducerea termenului Filioque în crezul latin, în anul 1014.

Pe ce bază este afirmat Filoque de către Biserica Catolică? Pe baza a două texte biblice foarte clare: „este mai bine pentru voi ca Eu să plec, pentru că, dacă nu mă duc, Mângâietorul nu va veni la voi; însă, dacă mă duc, îl voi trimite la voi” (In 16,7); „Și, spunând aceasta, a suflat asupra lor și le-a zis: «Primiți pe Duhul Sfânt! Cărora le veți ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veți ține, vor fi ținute»” (In 20,22-23). Ce deducem din aceste texte? Isus mai întâi a promis, mai apoi a dus la îndeplinire promisiunea făcută: l-a trimis pe Duhul Sfânt. Pentru cine nu citește Biblia în întreg contextul ei, ar putea afirma că Duhul este inferior Tatălui și Fiului, dacă este trimis când de Fiul de la Tatăl, când doar de Fiul. Însă nu este așa, deoarece Fiul s-a născut prin intervenția Duhului Sfânt: „Nașterea lui Isus Cristos însă a fost astfel: mama lui, Maria, fiind logodită cu Iosif, înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt” (Mt 1,18). În acest caz, de ce se spune că purcede de la Tatăl (In 15,26), că Fiul îl trimite (16,7), că Fiul îl dăruiește discipolilor (In 20,22-23)? Este vorba despre misiuni care au unul și același principiu activ: Dumnezeu Unul și Întreit. Credința în purcederea Duhului Sfânt de la Tatăl și de la Fiul a fost confirmată la Conciliul de la Florența (1438-1439), prin expresia Filioque reluată de Maxim Mărturisitorul.

Respectiva incursiune în istorie nu face altceva decât să reitereze ceea ce sfântul Augustin a afirmat în tratatul său despre Sfânta Treime: Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și de la Fiul (IV, 20.29). Faptul că Duhul Sfânt este și al Fiului, e specificat clar în Gal 4,6: „Și pentru că sunteți fii, Dumnezeu l-a trimis pe Duhul Fiului său în inimile noastre, care strigă: «Abba, Tată!»”.

Din istoria Bisericii știm că Adevărul, pe cât de important, pe atât de riscant este, când este interpretat parțial de către diferite tabere, deoarece Adevărul are de a face cu credința în mântuire, drept urmare s-au iscat certuri, schisme, rupturi în Biserică. În realitate, diferența nu ar trebui să existe în interpretarea credinței în Preasfânta Treime, dacă urmăm Sfânta Scriptură. Interpretarea diferită a Părinților Bisericii s-a datorat contextului beligerant cu diferite grupuri eretice, însă ei voiau să afirme divinitatea Fiului și a Duhului Sfânt, asemenea cu cea a Tatălui. Tocmai credința în Preasfânta Treime a produs dezbinările cele mai mari în Biserică, pe când ea reprezintă nucleul creștinătății și se bazează pe relația de iubire reciprocă a celor Trei Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Ce putem noi învăța de la Preasfânta Treime? Ceea ce ne învață sfântul Paul: „Așadar, vă îndemn eu, prizonierul în Domnul, să umblați în mod vrednic de chemarea pe care ați primit-o: cu toată umilința și blândețea, cu îndelungă răbdare, îngăduindu-vă unii pe alții în iubire, străduindu-vă să păstrați unitatea Duhului în legătura păcii. Este un singur trup și un singur Duh, după cum ați și fost chemați la o singură speranță, aceea a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credință, un singur Botez, un singur Dumnezeu și Tată al tuturor, care este peste toate, prin toți și în toți” (Ef 4,1-6); „Există diferite daruri, dar este același Duh. Sunt diferite slujiri, dar este același Domn. Sunt diferite lucrări, dar este același Dumnezeu care lucrează toate în toți” (1Cor 12,4-6).

Sfântul Atanasiu, episcop de Alexandria, ne învață de asemenea: „Căci darurile pe care Duhul le împarte fiecăruia sunt date de Tatăl prin Cuvânt. Într-adevăr, tot ce este al Tatălui este și al Fiului. Prin urmare, bunurile date de Fiul în Duhul Sfânt sunt adevărate daruri ale Tatălui. De asemenea, când Duhul este în noi, în noi este și Cuvântul de la care îl primim, iar în Cuvânt este și Tatăl. Astfel, se împlinește cuvântul: «Eu și Tatăl vom veni la el și ne vom face locuință la el»” (In 14,23) (Scrisorile sfântului Atanasiu, episcop,  I, Către Serapion, 28,30: PG 26,594-595.599). În Simbolul de credință „Quicumque”, al episcopului Atanasiu, este afirmată credința în Filioque, adică purcederea Duhului Sfânt și de la Fiul.

Încheiem prin cuvintele sfântului Paul: „Harul Domnului nostru Isus Cristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Duhului Sfânt să fie cu voi toți!” (2Cor 13,13). Amin!

Înregistrarea video se poate vedea la următoarea adresă:

https://youtu.be/8fUc6s-sLdo

Lăudată să fie Preasfânta Treime!

Fr. Mihai Afrențoae, OFMConv.