Invitație la sesiune ecumenică și biblică
Săptămâna de rugăciune ecumenică
Duminica Bibliei
Manifestare la Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman
În ziua de 22 Ianuarie, 2022, la ora 15.00, la Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman va avea loc un dublu eveniment, cu un numitor comun, indicat de Papa Francisc în Motoul Aperuit illis, la nr. 3: De aceea, stabilesc ca Duminica a III-a din timpul de peste an să fie dedicată celebrării, reflecţiei şi divulgării Cuvântului lui Dumnezeu. Astfel, această Duminică a Bibliei se va situa într-un moment oportun din acea perioadă a anului, când suntem invitaţi să întărim legăturile cu evreii şi să ne rugăm pentru unitatea creştinilor. Nu este vorba de o simplă coincidenţă temporală: A CELEBRA DUMINICA BIBLIEI EXPRIMĂ O VALENŢĂ ECUMENICĂ, pentru că Sfânta Scriptură arată celor care se pun în ascultare drumul care trebuie urmat pentru a ajunge la o unitate autentică şi solidă.
Punând în practică acest îndemn al Papei Francisc, două din Centrele de cercetare al Institutului nostru: Centrul de cercetare ecumenică și de dialog interreligios „Pax et Unitas”, sub conducerea pr. dr. Eusebio Bejan, împreună cu Centrul de studii biblice „Sfântul Anton de Padova”, sub îndrumarea pr. dr. Mihai Afrențoae, organizează manifestarea intitulată: Steaua Magilor, la lumina Scripturilor. Am văzut steaua lui la răsărit și am venit să îl adorăm (Mt 2,2). Momentul de rugăciune va fi organizat de pr. Virgil Blaj, Rector ITRCF.
Cu această ocazie ne bucurăm să îi avem în mijlocul nostru pe pr. dr. Damian-Gheorghe Pătrașcu, Ministrul Provincial al Provinciei Franciscane „Sfântul Iosif din România”, care va ține cuvântul introductiv, precum și pe pr. dr. Zdzisław Kijas și pe pr. dr. Silvestru Bejan, frați care activează la Roma, invitați să conferențieze la evenimentul nostru.
Ca o continuare a acestui moment cultural și religios deopotrivă, în ziua de Duminică, 23.01.2022, la ora 10.30, va avea loc celebrarea sfintei Liturghii, în Capela Institutului, în timpul căreia va fi evidențiat rolul Bibliei în trăirea vieții creștine.
Mulțumind tuturor celor implicați în organizare, vă invităm și vă așteptăm să participați la eveniment, unde participanții sunt rugați să respecte măsurile pandemice în vigoare!
STEAUA MAGILOR
LA LUMINA SCRIPTURILOR
Am văzut steaua lui la răsărit și am venit să îl adorăm (Mt 2,2)
SÂMBĂTĂ, 22 IANUARIE 2022, H. 15.00
PROGRAM
15.00 – 15.15: Pr. dr. Ștefan Acatrinei, Prezentare Moderator
Min. Prov. pr. dr. Damian-Gheorghe Pătrașcu, Introducere
15.15 – 15.45: Pr. dr. Mihai Afrențoae, Împlinirea Scripturilor în Evanghelia copilăriei lui Isus
15.45 – 16.15: Pr. dr. Zdzisław Kijas, Il fine del dialogo dottrinale?
16.15 – 16.30: Pauză
16.30 – 17.00: Pr. dr. Silvestru Bejan, Creștinismul și religiile lumii
17.00 – 17.50: Dialog între participanți și conferențiari
17.50 – 18.15: Pauză
18.15 – 19.00: Moment de rugăciune
Organizatori
Pr. Virgil Blaj, Rector formativ ITRCF
Pr. dr. Eusebio Bejan, Director al Centrului de studii ecumenice și de dialog interreligios „Pax et Unitas”
Pr. dr. Mihai Afrențoae, Director al Centrului de studii biblice „Sfântul Anton de Padova”