Întâlnirea persoanelor consacrate din Zona Roman
Întâlnirea persoanelor consacrate din Zona Roman
în octava de rugăciune pentru unitatea creștinilor
Sâmbătă, 19 ianuarie 2019, s-a desfășurat cea de-a doua parte a sesiunii ecumenice intitulată „Dreptatea, numai dreptatea să o cauți” (Deut 16,20). După ce în ziua anterioară, în aula „Pr. Petru Albert” a Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, a avut loc un simpozion, în cadrul căruia au fost expuse mai multe prelegeri de către diferiți invitați de seamă, având ca temă centrală dreptatea, în ziua de sâmbătă, persoanele consacrate din Zona Roman s-au întâlnit la Mănăstirile de la Miclăușeni (ortodoxă) și Butea (catolică), pentru un moment ecumenic.
În prima parte a programului, persoanele consacrate au avut prilejul de a vizita Castelul Sturdza, cunoscut și ca Palatul Sturdza, un edificiu construit în stil neogotic între anii 1880-1904 de către Gheorghe Sturdza și soția sa Maria Ghica, în satul Miclăușeni, la 20 km distanță de orașul Roman. Ghidajul, condus de ghidul oficial al Castelului, a fost unul de excepție. În continuare, maica Parascheva împreună cu maica Maxima ne-au primit, în mod fratern, în sala de conferințe de lângă Castel, încălzindu-ne inimile cu ceai, cafea, prăjituri, și mai ales, cu împărtășirea senină, la gura sobei, a experienței lor de viață monastică. Atmosfera a fost minunată, iar întrebările și răspunsurile au creat un dialog fratern între cele două Biserici surori, ortodoxă și catolică. La final, maica Maxima ne-a prezentat biserica „Sf. Voievozi”, care datează din anul 1787, unde persoanele consacrate catolice din zona Roman au recitat împreună rugăciunea „Tatăl Nostru și Slavă Tatălui”, mulțumindu-i lui Dumnezeu momentul spiritual trăit împreună cu cele două maici de la mănăstirea Miclăușeni.
A doua parte a acestei întâlniri s-a desfășurat la Butea, în Mănăstirea Surorilor Misionare ale Pătimirii lui Isus, unde, în cadrul unui moment de adorație, ne-am rugat pentru unitatea creștinilor. După acest moment, surorile din această Mănăstire ne-au făcut cunoștință cu persoanele în vârstă și bolnave care primesc îngrijire și asistență în casa lor. Agapa fraternă a fost animată de surorile din această comunitate, împreună cu Vicara Generală a Congregației care ne-a învățat un cântec, pe ritm de dans, despre frumusețea fraternității.
Amintim că această zi a fost organizată de Oficiul pentru Viața Consacrată – Zona Roman, din cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Iași, în colaborare cu: Centrul de Cercetare Ecumenică şi de Dialog Interreligios Pax et Unitas, din cadrul Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, Facultatea de Teologie Romano-Catolică, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Asociația Culturală Clepsidra din Roman.
[Fr. Iulian Ghiurca, OFMCap]