Loading...
sâmbătă, 12 iunie 2021
OFMConv Romania

Întâlnirea persoanelor consacrate din Dieceza de Iaşi

Roman: Întâlnirea persoanelor consacrate din Dieceza de Iaşi

Cu mare nerăbdare şi speranţa în Dumnezeu am aşteptat fiecare dintre noi această întâlnire anuală la nivel diecezan a persoanelor consacrate, care a avut loc, duminică, 6 iunie 2021, la Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, pentru a ne ruga împreună, pentru a ne forma din punct de vedere uman şi spiritual, dar şi pentru a împărtăşi din experienţele noastre din anul care a trecut şi pentru a petrece o zi împreună după această perioadă îndelungată de pandemie.

Încă de dimineaţă, fiecare grup din diferite zone ale diecezei a fost întâmpinat de pr. Alexandru Olaru, OFMConv., guardianul comunităţii „Sfântul Francisc de Assisi” din Roman, împreună cu responsabilii zonali. Ziua a început cu momentul de formare prezentat de pr. Bogdan Balaşcă, OFMConv., având ca temă „speranţa”. Plecând de la tema anului liturgic propusă de PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, „Împreună, pe calea speranţei”, în expunerea sa pr. Bogdan ne-a invitat mai întâi de toate „să ne aşezăm în faţa speranţei, să o privim, să intrăm în interiorul nostru, în inima noastră, pentru a vedea speranţa pe care o purtăm în noi”.

Experienţa lui Abraham în faţa sacrificării propriului fiu, din cartea Genezei 22, a fost exemplul cel mai elocvent pentru această temă. Abraham, care urcă pe muntele Moria împreună cu fiul său, Isac, îndeplinind tot ritualul cu meticulozitate, după porunca Domnului. Acţiunea se desfăşoară într-o linişte sublimă, când deodată tăcerea este ruptă de fiul său care-l întreabă pe tatăl său: „Iată, lemnele, focul, dar unde este jertfa?” Abraham răspunde: „Fiule, Dumnezeu va avea grijă!” Astfel, Abraham ajunge să fie numit părintele nostru în credinţă şi speranţă. El a sperat împotriva oricărei speranţe. Iată, să privim şi noi la această speranţă ca acceptare, ca toleranţă, ca iubire. Să privim la ea ca la transformarea a vieţii noastre interioare, cu alegerea curajului, cu bucuria reîntoarcerii, cum este aceea a fiului risipitor. Iar pentru a avea un text de referinţă pr. Bogdan a propus să reflectăm împreună şi asupra scrisorii Sfântului Petru: „Dimpotrivă, sfinţiţi-l pe Domnul Cristos în inimile voastre, gata oricând să daţi răspuns oricui vă cere cont de speranţa voastră, dar cu blândeţe şi bună cuviinţă, având o conştiinţă curată, ca tocmai în ceea ce sunteţi calomniaţi să fie ruşinaţi cei care bârfesc purtarea voastră bună în Cristos” (1Pt 3,15-16).

Pornind de la acest text, am străbătut împreună drumul speranţei, împărţit în trei etape.

1. Dimpotrivă – speranţa ne cere să ne contrapunem ideilor, ideologiilor raţionaliste, care caută să explice totul, contrar părerilor altora care încearcă să ne descurajeze, contrar culturii moderne, chiar potrivnic cu ceea ce e în mintea noastră, contrar emoţiilor noastre.

2. Sfinţiţi-l pe Domnul Cristos în inimile voastre – nu este vorba de o euforie, ci de a-l sfinţi pe Dumnezeu care e în inima noastră printr-un exerciţiu de contemplaţie. Doar în contemplaţie se naşte speranţa. Să intrăm în inima noastă, aşa cum este ea, cu cicatricile ei, rănită poate de păcat sau încercări, de ispite sau uneori chiar descurajată. Să intrăm în această inimă în care locuieşte însuşi Dumnezeu. Cu siguranţă, pe acest drum apar şi obstacole sau duşmani care se contrapun speranţei, aceştia sunt: siguranţa materială, înţelepciunea aparentă, plinul memoriei, al cunoştinţei care împiedică sufletul să fie deschis speranţei. Disperarea, deprimarea, depresia etc. E de notat şi faptul că speranţa nu e optimism: „Lasă că trece, o să fie bine”. Speranţa nu vrea să schimbe lucrurile, dar spune: „Ceea ce mi se întâmplă acum are sens, e plin de semnificaţie”.

3. Cu blândeţe şi bună cuviinţă – aşa dăm răspuns despre speranţa noastră oricui suntem chemaţi să dăm mărturie despre ea, cu blândeţe fără a impune sau a insista, fără a demonstra sau a convinge. Citându-l pe Ermes Ronchi, părintele ne-a spus că speranţa este susţinută de trei motive: a) viaţa are sens, nimic nu e circular, ci liniar; b) sensul vieţii este pozitiv – mergem spre înviere, spre viaţă, nu spre moarte, lucrurile care ni se întâmplă nu ne strivesc; c) sensul care începe aici va dura pentru totdeauna. Să privim prezentul, aşadar, din perspectiva viitorului. Motivul pentru care trăiesc prezentul nu este trecutul, ci viitorul. Astfel, gândindu-mă la viitor încep să îmi reformulez prezentul şi acţiunile mele.

După această expunere consistentă, dar şi provocatoare, a urmat un moment de pauză, timp de pregătire pentru Sfânta Liturghie, de asemenea posibilitate de spovezi. Sfânta Liturghie a fost prezidată de pr. Cristian Blăjuţ, OFMConv., vicar episcopal şi responsabil pentru viaţa consacrată în dieceza noastră, împreună cu un număr de circa 30 de preoţi concelebranţi de la Institutul Teologic Franciscan, dar şi din celelalte congregaţii religioase ale diecezei şi animată de corul elevilor şi al fraţilor studenţi ai aceluiaşi institut.

Aducând salutul episcopului de Iaşi, PS Iosif Păuleţ, care din motive obiective nu a putut fi prezent la această întâlnire, pr. Cristian a ţinut şi cuvântul de învăţătură de la predică. Urmând ideea propusă pentru această zi, precum şi tema liturgiei cuvântului din cea de-a X-a duminică de peste an, părintele ne-a invitat să păstrăm speranţa în inimă chiar şi atunci când greşim în faţa lui Dumnezeu care nu ne părăseşte, nu ne abandonează, ci rămâne fidel. Liturgia cuvântului a fost proclamată de zona Oneşti, iar ofertoriul de zona Roman. Printre darurile de la ofertoriu, am pus într-un coşuleţ toate numele noastre, precum şi intenţiile noastre, mai ales pentru Biserica Universală şi pentru vocaţii la preoţie şi la viaţa consacrată.

După prânzul bogat oferit de fraţii franciscani celor peste 200 de persoane consacrate împreună cu studenţii şi comunitatea fraţilor gazdă, a urmat un moment de recreere, dar apoi şi de împărtăşire a activităţilor şi evenimentelor petrecute în această ultimă perioadă pandemică, precum şi diferite propuneri şi indicaţii pe viitor. Întâlnirea noastră s-a încheiat cu un alt moment important, adoraţia euharistică, unde împreună i-am încredinţat lui Isus viaţa noastră, problemele şi dificultăţile noastre, dar şi bucuriile şi realizările noastre frumoase. Acest moment sublim a fost pregătit de Surorile Dominicane de la Siret, zona Bucovina, animat de fraţii studenţi şi condus de pr. Alexandru Olaru, OFMConv., secretarul Comisiei diecezane pentru viaţa consacrată.

La final, pr. Cristian Blăjuţ ne-a îndemnat ca, întorcându-ne în comunităţile noastre, să trăim acea comuniune a Preasfintei Treimi, în toate relaţiile noastre interfraterne, în parohiile unde suntem, în relaţiile intercongregaţionale, cu dieceza şi cu întreaga Biserică. Să punem în practică cuvântul lui Dumnezeu şi tot ceea am auzit la meditaţiile zilei, dar şi virtuţile teologale: credinţa, speranţa şi iubirea, virtuţi pe care le-au pus în practică şi fondatorii noştri şi toţi sfinţii, pentru că numai trăind astfel viaţa noastră va lumina, iar „ei, văzând faptele voastre bune, să-l preamărească pe Tatăl nostru din ceruri” (cf. Mt 5,16).

Sr. Bernadeta Secaci, SFMA