Încheierea fazei diecezane a procesului de beatificare a pr. Anton Demeter OFMConv.
Duminică, 28 noiembrie, în capela Institutului Teologic Franciscan din Roman, a avut loc încheierea fazei diecezane a procesului de beatificare a Slujitorului lui Dumnezeu, pr. Anton Demeter OFMConv. Totodată, au fost inaugurate frecvențele radio prin care va emite în eter postul de radio al Diecezei de Iaşi, ERCIS FM: deocamdată în municipiul Piatra Neamţ (şi împrejurimi) – 89,8 Mhz şi în municipiul Roman (şi împrejurimi) – 88,3 Mhz.
Capela institutului a fost pregătită de sărbătoare, prezbiteriul a fost împodobit cu flori, iar în faţa altarului au fost expuse câteva obiecte semnificative ale slujitorului lui Dumnezeu Anton Demeter: căruciorul în care a stat mai bine de 40 de ani, zeghea şi lanţul de deţinut, un ciocan de lemn care aminteşte de unealta cu care a fost lovit de un gardian în închisoare şi care i-a pricinuit paralizia pe viaţă a picioarelor, un tablou cu chipul său venerabil, blând şi surâzător.
Atât episcopii, preoţii, persoanele consacrate, cât şi mulţimea de credincioşi s-au apropiat cu reverenţă de obiectele expuse şi s-au rugat, prin mijlocirea sa, lui Dumnezeu.
Sfânta Liturghie solemnă a început la ora 10.30 şi a fost prezidată de PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, alături de care au concelebrat PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, PS Petru Gherghel, episcop emerit de Iaşi, pr. Damian Gheorghe Pătraşcu, ministru provincial OFMConv., pr. Cristian Blăjuţ OFMConv, vice-postulatorul cauzei de beatificare, preoţi din tribunalul bisericesc special constituit pentru cauza de beatificare şi mulţi alţi preoţi veniţi din parohiile şi comunităţile vecine. Numărul mare de preoţi, persoane consacrate şi de credincioşi prezenţi la această Sfântă Liturghie a constituit un semn al stimei şi al preţuirii de care s-a bucurat părintele Anton printre cei care l-au cunoscut.
Predica a fost rostită de pr. Damian Gheorghe Pătraşcu, care, având ca punct de plecare cuvântul Domnului proclamat în cadrul liturgiei cuvântului, a evidenţiat actualitatea acestuia pentru fiecare creştin, propunând ca model al trăirii sale pe venerabilul părinte Demeter, a cărui viaţă virtuoasă şi sfântă a fost remarcată de toţi cei care l-au cunoscut.
După Sfânta Liturghie, a urmat ceremonia de semnare a ultimelor documente necesare încheierii fazei diecezane a procesului de beatificare. În acest timp, au avut loc câteva luări de cuvânt: pr. Damian Gheorghe Pătraşcu a prezentat câteva date biografice ale părintelui Demeter; PS Petru Gherghel a evocat viaţa virtuoasă şi câteva amintiri care-l leagă de slujitorul lui Dumnezeu; pr. Anton Despinescu, coleg al părintelui Demeter, a împărtăşit apropierea sa de slujitorul lui Dumnezeu şi ceea ce l-a impresionat mereu la acesta, respectiv credinţa sa curajoasă şi asumarea cu seninătate a propriilor încercări şi suferinţe.
În continuare, pr. Adrian Blăjuţă, director al Oficiului pentru Comunicaţii Sociale al Episcopiei de Iaşi, a prezentat inaugurarea frecvenţele radio ERCIS FM: deocamdată în municipiul Piatra Neamţ (şi împrejurimi) – 89,8 Mhz şi în municipiul Roman (şi împrejurimi) – 88,3 Mhz. Părintele Adrian a subliniat importanţa acestui eveniment pentru Biserica locală, a mulţumit tuturor colaboratorilor şi celor care au contribuit la realizarea acestui proiect ce îşi propune să fie un mijloc de comunicare al Diecezei locale, în sprijinul răspândirii cuvântului lui Dumnezeu, care se regăseşte în Sfânta Scriptură şi care are mereu cel mai frumos şi plin de speranţă mesaj pentru oamenii din toate timpurile.
La final, a luat cuvântul PS Iosif Păuleţ, care şi-a exprimat recunoştinţa faţă de toţi aceia care s-au implicat în finalizarea documentaţiei primei faze a procesului de beatificare a părintelui Demeter, precum şi în dezvoltarea proiectului ERCIS Media, îndemnând pe toţi cei prezenţi să continue să-i ceară mijlocirea şi ajutorul slujitorului lui Dumnezeu şi să se bucurie de darurile pe care Dumnezeu le-a făcut astăzi Bisericii locale.
Documentaţia adunată a fost sigilată de pr. Cristian Blăjuţ, vice-postulatorul cauzei de beatificare, urmând a fi trimisă la Vatican, Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, care va prelua continuarea ei.
Evenimentul a fost transmis video şi audio în direct de ERCIS Media şi ERCIS FM, transmisiunea fiind preluată şi de televiziunea catolică Angelus TV (care poate fi recepţionată on-line, dar şi în grila operatorului de cablu Digi).
Fr. Cezar Dămătăr OFMConv.