Împreună, în aşteptarea Papei Francisc
În aşteptarea întâlnirii istorice de la Iaşi, cu Sf. Părinte Papa Francisc care a vizitat ţara noastră şi capitala istorică a Moldovei, în seara zilei de sâmbătă, 1 iunie, fraţii studenţi împreună cu Pr. Iosif Cadar, vicerector, au răspuns invitaţiei preoţilor şi seminariştilor de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi de a se întâlni cu toţii aici, împreună cu mulţi alţi seminarişti din dieceză, pentru a petrece în comuniune această zi de mare bucurie şi a-l întâmpina tot împreună, bine pregătiţi sufleteşte, pe Sfântul Părinte.
Programul acestei zile de comuniune şi sărbătoare a început, aşadar, în cursul dimineţii: ajungând cu toţii la seminarul diecezan – alături de fraţi fiind prezenţi şi elevii liceului nostru teologic franciscan, fraţii postulanţi şi fraţii novici – seminariştii şi părinţii formatori au avut timpul şi posibilitatea să stea câtva timp împreună, să se cunoască, să socializeze şi să organizeze acest timp intens de aşteptare a sosirii Papei Francisc la Iaşi. În prima parte a zilei, la ora 11:00, au luat parte cu toţii la Sf. Liturghie concelebrată de către toţi preoţii participanţi, în capela seminarului: aceasta a fost prezidată de părintele spiritual al seminarului, Cristinel Fodor, iar cuvântul de învăţătură a fost ţinut de Pr. Michel Remery, preot în Dieceza de Luxembourg, bine cunoscut la nivel internaţional prin activităţile sale de evanghelizare a tinerilor şi împreună cu tinerii. Astfel, părintele Michel, odată cu predica sa, a dat şi o frumoasă mărturie despre activitatea şi experienţele sale cu tinerii, împărtăşind seminariştilor întrebările, preocupările tinerilor din lumea largă cu privire la Dumnezeu, la credinţă, la Biserică, dar şi frumuseţea acestora şi plăcutele surprize de care ai parte în a lucra cu ei (în acest sens, părintele a relatat geneza cărţii „Tweeting cu Dumnezeu”, scrisă de el împreună cu tinerii). O învăţătură importantă pe care am putut-o reţine de la părintele Michel a fost aceea că seminaristul, pe lângă pregătirea sa teologică intelectuală din seminar, nu trebuie să uite de faptul că el se pregăteşte pentru a fi misionar în lumea de azi şi că va trebui să ştie şi să-i înveţe pe oameni şi ceea ce el a învăţat de la Isus însuşi, prin relaţia şi dialogul cu totul personale şi speciale pe care trebuie să le aibă cu acest Maestru al vieţii sale.
După Sf. Liturghie, fraţii cu toţi seminariştii reuniţi aici au luat prânzul, oferit de către gazda acestui eveniment, ce a constituit, de asemenea, un moment frumos şi prielnic de cunoaştere şi dialog fratern. După prânz şi după fotografia de grup pentru imortalizarea evenimentului, în faţa Institutului Teologic, cu toţii împreună, conform motoului vizitei Sfântului Părinte, ne-am îndreptat spre piaţa din faţa Palatului Culturii din Iaşi, locul de desfăşurare a întâlnirii cu Papa Francisc. Ocupând fără zăbavă spaţiul desemnat pentru participarea la acest eveniment, alături de mulţi alţi preoţi şi persoane consacrate din dieceză, a început aşteptarea noastră activă a sosirii la Iaşi a Sanctităţii Sale: fraţii au gustat din plin programul artistic şi programul de rugăciune prezentat credincioşilor de către animatorii evenimentului; aşteptarea a fost răsplătită, bucuria şi emoţia tuturor a ajuns la culme când Sf. Părinte Papa a sosit în piaţă şi a început să străbată în lung şi în lat în papamobil culoarele dintre credincioşi, împărţind tuturor salutul, binecuvântarea şi surâsul său.
În asentimentul general al mulţimii pline de uimire şi emoţie, de bucurie şi credinţă, la care s-a adăugat trăirea personală a fiecăruia, fraţii au participat intens la programul manifestărilor şi al celebrării prezidate de Papa Francisc, bucurându-se mult de prezenţa, exemplul şi cuvintele înălţătoare ale Sfântului Părinte care ne-a îndemnat pe toţi să nu uităm rădăcinile noastre de credinţă, înfipte în credinţa familiilor şi înaintaşilor noştri, să trăim în frăţietate şi unitate, cu iubire şi legătură profundă cu Domnul.
După ce au primit binecuvântarea Sfântului Părinte şi l-au salutat cu recunoştinţă, împreună cu toţi credincioşii prezenţi, fraţii s-au reîntors la Institutul Teologic din Iaşi, pentru un scurt răgaz de odihnă, după care au repornit spre casă, cu inimile pline de o bucuria, entuziasmul şi amintirea vie a unei atât de mişcătoare întâlniri.
Mulţumim bunului Dumnezeu pentru că l-a adus pe Sfântul Părinte la noi acasă, mulţumim Sanctităţii Sale pentru efortul pe care l-a făcut pentru noi şi pentru bucuria pe care ne-a adus-o! Nu în ultimul rând, mulţumim Institutului Telogic din Iaşi, părintelui rector, Benone Farcaş, părinţilor colaboratori ai Sfinţiei Sale şi tuturor seminariştilor, pentru invitaţia făcută şi pentru frumoasa iniţiativă de a petrece această zi istorică şi providenţială împreună, făcând în acest fel bucurie Domnului şi Sfântului nostru Părinte Papa Francisc.
Pr. Iosif-Eduard Cadar
***
Împreună, în aşteptarea Papei Francisc.
Publicată de Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan pe Miercuri, 5 iunie 2019
Iași: „Să mergem împreună” – papa Francisc la catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină”. Foto: Adrian Cuba (www.adriancuba.ro) (1 iunie 2019)
Publicată de Episcopia Romano-Catolica Iasi pe Marţi, 4 iunie 2019