Trăind bucuria și simplitatea Crăciunului, să ne deschidem inimile lui Dumnezeu care, în pruncușorul Isus, vine să ne îmbrățișeze (pruncușorul are brațele deschise), un Dumnezeu care coboară, care își face „cort” în mijlocul poporului său (vezi cortul de lumină care cuprinde pământul), alături de numeroasele forme de suferință umană (din cauza violenței, atentatelor din partea grupurilor teroriste, lipsei de libertate religioasă, secularismului și consumismului, mizeriei și sărăciei, nedreptăților sociale, corupției, etc.), pentru a aduce eliberarea, pacea, lumina și binecuvântarea cerului, provocându-ne, totodată, să ne lăsăm molipsiți de iubirea sa, „să ieșim” din noi înșine, din indiferență și egoism și de la El să învățăm bucuria de a dărui, prin gesturi mici, dar concrete, de apropiere, slujire și comuniune.

Întru aceasta suntem edificați și stimulați de exemplele de dăruire ale fraților noștri, îndeosebi ale slujitorilor lui Dumnezeu, pr. Anton Demeter și pr. Martin Benedict, precum și al slujitoarei lui Dumnezeu, Veronica Antal, ale căror  cauze de beatificare sunt în curs de desfășurare.

Pr. Anton Demeter (Butea, 17 septembrie 1925 – Roman, 20 decembrie 2006), „preotul fără picioare”, mărturisitor fidel al Evangheliei, mai ales în vremurile de restriște și persecuție (a făcut 8 ani de detenție). Prin viața lui dăruită, prin suferința trăită în credință (47 de ani a fost țintuit pe scaunul cu rotile, din cauza loviturilor primite în timpul unui interogatoriu din partea securității comuniste), prin încrederea și disponibilitatea lui la planul lui Dumnezeu, prin seninătatea, blândețea și bucuria pe care o exprima prin vorbă, sfat, privire și înfățișare, a fost un exemplu grăitor atât pentru frați, cât și pentru credincioșii de diferite confesiuni, din Roman și din împrejurimi, precum și mulți alții de la mai mare distanță.

Veronica Antal (Nisiporești, 7 decembrie 1935 – 24 august 1958), terțiară franciscană, „crin însângerat”, „martiră a curăției”. Provine dintr-o familie săracă, având parte de o copilărie liniștită, ajutându-și părinții la munca câmpului și frecventând biserica parohială. Încă din fragedă tinerețe, în secret, a depus voturile de sărăcie, ascultare și castitate în cadrul Ordinului Franciscan Secular,   înscriindu-se și în Asociația Internațională a Armatei Maicii Domnului. În ziua de 24 august 1958, pentru a-și apăra fecioria în fața unui agresor, a preferat să meargă în întâmpinarea Domnului, murind după mai multe lovituri de cuțit. „Îngerilor, scrieţi în cartea vieţii: Isus este al meu, iar eu sunt a lui Isus”: acestea sunt puținele cuvinte rămase în scris de la ea. Au fost scrise pe un bilețel și sunt o dovadă a dăruirii sale totale față de Isus, Mirele ei ceresc.

Pr. Martin Benedict (Galbeni, 31 iulie 1931 – Onești, 12 iulie 1986), frate și preot „în ascuns”, dar vizibil prin mărturia vieții, dăruit ca medic al sufletelor și al trupurilor. Viața lui a fost plină de rugăciune, dăruire, slujire a celor săraci și nevoiași, a luptat pentru apărarea vieții și în mod special contra avortului. Deși lumea nu știa că este preot, prin felul lui de a fi, prin exemplul și comportamentul său lumea îl numea „părintele nostru, părintele săracilor”. Viața părintelui Martin a fost plină de spini, asemenea unui trandafir. După un an de la moartea lui, parfumul acestui „trandafir” a început să se simtă prin mirosul și gustul apei din „fântâna minunată” de lângă casa părintească. Parfumul sfințeniei lui înmiresmează nu numai comunitatea din Galbeni, Ordinul Franciscan și Provincia noastră, dar și întreaga Biserică.

CRĂCIUN BINECUVÂNTAT!

Fr. Marius-Petru Bîlha

***