Loading...
sâmbătă, 7 decembrie 2024
OFMConv Romania

Prezentare

prezentare biblioteca

Prezentare – Biblioteca

Provincia franciscană conventuală din România, înfiinţată canonic în 1895, a posedat două biblioteci până în anul 1948. Una a fost constituită în Seminarul şi Gimnaziul franciscan din Hălăuceşti (IS), construite în 1897 şi respectiv 1937. Cea de-a doua bibliotecă a fiinţat în Colegiul academic „Sf. Bonaventura” din Luizi-Călugăra (BC), deschis cu anul universitar 1923-1924.

Venirea la putere a comuniştilor a dus la naţionalizarea acestor case de formare şi de cultură. Bibliotecile au fost în parte confiscate şi multe dintre cărţi au fost arse, îndeosebi  cele din Biblioteca din Hălăuceşti. Nu ştim încă care a fost soarta cărţilor din Biblioteca de la Luizi-Călugăra, în schimb cărţile de la Hălăuceşti care nu au apucat să fie arse, se găsesc astăzi la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi, în prezent făcându-se demersuri pentru a le redobândi. De asemenea, se pare că şi Noviciatul franciscan din Săbăoani (NT) ar fi avut o mini-bibliotecă a cărei soartă nu ne este cunoscută.

După perioada comunistă, odată cu înfiinţarea Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, Provincia franciscană şi-a refăcut aici principala bibliotecă, care însumează opere importante pe care membrii Provinciei le-au colecţionat de-a lungul anilor. Un merit deosebit în această privinţă având Pr. Petru Tocănel, care a dăruit bibliotecii noastre aproape 40.000 de volume.

Site: http://bibliotecapetrutocanel.ro/