Invitaţie la tradiționalul Concert de Crăciun
Evenimentul Nașterii Domnului a „mișcat” inimile tuturor oamenilor de bunăvoință și i-a dispus să meargă „împreună” – asemenea păstorilor, asemenea magilor -, la Betleem, pentru a vedea adeverirea celor vestite de îngeri: „Când îngerii au plecat de la ei spre cer, păstorii au spus unii către alţii: «Să mergem până la Betleem şi să vedem acest Cuvânt care s-a făcut…” (Lc 2,15). Deplasarea lor „dimpreună” nu a fost zadarnică, deoarece la capătul ei „i-au găsit pe Maria, pe Iosif şi copilul culcat în iesle” (Lc 2,16).
Sfântul Părinte, Papa Francisc, care a venit în 2019 în țara noastră, „ca frate pelerin”, ne-a reamintit cât de importantă și actuală este această particularitate a vieții creștine: „Duhul Sfânt ne convoacă pe toți și ne ajută să descoperim frumusețea de a sta împreună, de a ne putea întâlni pentru a merge împreună… Este un dar pe care trebuie să-l cerem, o lucrare artizanală pe care suntem chemați să o săvârșim și un dar frumos, totodată, pe care trebuie să-l transmitem”.
În acest spirit de credință, corurile reunite ale Institutului Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iași și Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman și-au propus să organizeze împreună, în premieră în acest an, tradiționalul Concert de Crăciun, după cum urmează: Sâmbătă, 18 decembrie, ora 18:00, în capela Seminarului din Iași, iar Duminică, 19 decembrie, ora 18:00, în capela Seminarului din Roman.
***
Concertele vor putea fi urmărite și prin mijloacele de comunicare: ERCIS Media, Radio Iaşi, Angelus TV, dar şi pe paginile de Facebook ale celor două Seminarii. TVR Iaşi va difuza concertul în zilele următoare.
Corul este dirijat de pr. Robert Râtan şi va interpreta următoarele piese:
O, ce veste minunată – Dumitru Georgescu-Kiriac
Din an în an – Gheorghe Bundiş
Doarme-n iesle în umilire
Floricica – Francisc Hubic
Ascultaţi cum îngeri cântă – T: Charles Wesley, M: Felix Mendelssohn
Doamne auzi – Jean Philippe Rameau
Un prunc azi se naşte – T: Pr. Cristian Aiojoaiei, M: Pr. Cristian Dumea
Domnuleţ şi Domn din cer – Gheorghe Cucu
Leru-i ler – Traian Costea
Astăzi s-a născut Isus Cristos (instrumental)- Gheorghe Duţică
Astăzi se naşte Cristos
Domnul din ceruri
Ecce nomen Domini – Cântec medieval de Crăciun
Gaudete – Aranj.: Bryan Kay
Yule-tide Fires – Diane Loomer
Suita de Anul nou – Lucian Dimitriu
Instrumentişti:
Ştefan Tamaş – orgă
Dorotheea Aruştei – oboi
Clara Sofia Lupaşcu – violoncel
Ştefana Nastasă – vioară
Pr. Diac. Diac Alexandru – chitară
Fr. Mureşan Gabriel – flaut
Fr. Cherecheş Ionuţ – fluier
Fr. Crăciun Narcis – bongo
Fr. Susanu Ionuţ – tamburină
Fr. Ţâmpu Iulian – trianglu
Solişti:
Balint Paul-Daniel
Brandiu Dominic
Pr. Diac. Laslău Narcis
Fr. Iştoc Cristian
Prezentatori:
Dominic Brandiu (Iași)
Fr. Cezar Dămătăr (Roman)
Prin această inițiativă comună, dorim să vă transmitem prin cântul şi cuvintele noastre bucuria Naşterii Mântuitorului şi un salut plin de recunoştinţă pentru tot binele pe care îl faceţi pentru seminariştii noştri.
Accesul în incintele celor două seminarii se va face conform normelor sanitare în vigoare, prin purtarea măştii de protecţie şi păstrarea distanţei fizice.
Crăciun fericit şi un An nou binecuvântat!
Seminarul Mare Diecezan din Iaşi & Seminarul Franciscan din Roman